”Minune de minune!”, așa o alintau pe micuța Ana. Ghemotoc zglobiu, ținea câțiva oameni mari cuminți în jurul ei, să se bucure de fiecare gest mărunt sau chiot...Adineauri am găsit filmulețul cu puii de om, și nu mă mai întreb cum și de ce; știu că sentimentele se îmbină ca niște piese de puzzle...
Găsit-am nou sport de prier: pufuleți mâncați sub umbrelă. Am aflat că minunatul copac cu flori albe e o magnolie (știam și anul trecut, dar alzheimerul infantil își cere drepturile). Nu știu de ce îmi place să-mi complic singură viața. Dacă-mi deschid inima și privesc înăuntru, sunt asemeni omului din povestea cu barca. Am mințit atunci când am zis că nu fac nimic altceva în afară de facultate. Abia începe primăvara, iar zilele vor fi pline, pline, pline...