...
Dacă n-ar fi verticala vieții, am înnebuni citind și auzind ce se întâmplă în jurul nostru. Dacă n-ar fi oameni senini [lucizi și de o inteligență care transcende aparențele] care să ne vorbească despre această verticală, ne-am complace în orizontalitate. [Or, noi am fost creați pentru Cer!] E ca și cum ne-am afla în toiul unei furtuni [deși am fost avertizați că abia suflă vântul, până la furtună mai e], dar nu singuri. Nu fără umbrelă, căci mereu primim [de putem primi, de nu suntem prea împietriți] câte-un om-înger care să ne ridice privirile spre Cer. Abia în întâlnirea celor două planuri totul capătă sens, acolo e Crucea...