...
E-o dimineață însorită, dar eu sunt atât de obosită, încât abia-mi pot ține ochii deschiși. Și totuși, vlăguită de putere, primesc putere de nu-știu-unde [bineînțeles că știu de unde!] să încep o nouă zi, să fiu lângă ei, să mă bucur văzându-i crescând pe amândoi. Sunt mai frumoși împreună, a avut dreptate Tâlvana. Mă impresionează modul în care se conturează, zi după zi, relația dintre ei: George e drăgăstos [e drept, uneori aproape sufocant] și grijuliu [mereu are grijă să fugă la Toto și să-l roage să nu mai plângă: „Tooo-tooo, mami vii imidiat!”], iar Teodor e foarte liniștit [când nu e flămând] și foarte atent. Și din când în când ne dăruiește câte-un zâmbet serafic, care ne umple de seninătate și de lumină... Îngerii casei noastre? Da, îngerii casei noastre... Deschid ochii, îi privesc și uit cât de puțin am dormit.