duminică, 12 aprilie 2020

George la 3 ani




...

                       Dragă Micule Dar,

                Laaa muuulți aaaaani! Ce mult timp pare să fi trecut de când ai venit pe lume! Atât de mult încât acum am impresia că ai fost dintotdeauna alături de noi... Te privesc și nu-mi vine a crede... Până și chipul tău parcă spune că te-ai maturizat [o fi, în parte, și de la faptul că ești netuns?], că te schimbi și încerci să înțelegi tot ceea ce te înconjoară.
           Cum ești acum, în perioada asta pandemică, pe care ai numit-o în mod original „vicii”? [Pentru tine „vicii” e virusul, dar poate că bine zici și-ar trebui să ne gândim și la renunțarea la anumite vicii pe care le avem pentru ca să învățăm ceva din toată această poveste.] Ești plin de energie, pe care ți-o consumi alergând, sărind, ascunzându-te, jucându-te în curtea blocului [mică-mică, dar foarte apreciată în această primăvară]. Vorbești mai mult ca înainte și ni se pare mereu amuzantă topica ta și faptul că, vorbind despre tine conjugi verbele la persoana a doua. Ești în continuare înconjurat de cărți, încă bei „vate” dimineața și seara [doar din cana cu poza cu tati] și-l iubești cum știi, cum poți și cum reușești în funcție de context [și de gradul de oboseală] pe „Toto men” [adică pe Teodor al tău]. Zile la rând l-ai așteptat [și era subiectul principal de discuție la telefon] pe Hama-Puci, cățelușul de pluș care latră și are lesă, cadou trimis anticipat de bunici. Atât de bucuros ai fost în ziua în care a ajuns, încât l-ai strâns atât de tare în brațe de i s-a rupt unul dintre piciorușele din față și-a ajuns să fie cățelușul șchiop. Tati l-a operat [avându-te ca asistent, desigur] de vreo trei ori până acum, dar se pare că e nevoie de o intervenție mai specială ca să reziste.
               Ai fost taaare bucuros astăzi de tortul tău, deși ai plâns [nu e copil să nu plângă de ziua lui?] din cauza vântului și voiai să ne întoarcem în casă înainte de a-ți cânta La mulți ani! și a sufla în lumânări. Bine că până la urmă te-ai liniștit și ți-ai intrat în rolul de sărbătorit!
               Dragul nostru Mic Dar, de acum nu mai ești așa mic. Ești mic, dar totodată mare! Te iubim taaaare!

Cu nespus drag, 
mami