...
Unele gesturi ale oamenilor îți rămân întipărite în minte întreaga viață. Era în urmă cu cinci ani, pe când abia așteptam revederile cu Dar și lucram la chiubicăl. Mâhnită în suflet că mi se nimerise tura chiar de Florii, răspundeam la telefon cu o voce care căuta să nu-mi trădeze amărăciunea, deși ea era acolo. Ce bucurie mi-a umplut întreaga ființă când una dintre colege a venit la lucru și, cu naturalețe, mi-a așezat pe birou două-trei fire de salcie... Știa că, începând tura de dimineață, n-aș fi avut cum să merg să iau și se gândise la mine. Pe atunci nu bănuiam că ea va rămâne singurul om de acolo cu care voi păstra legătura peste ani. Din când în când, îmi trimite semințe de frumusețe - ca această icoană minunabilă [postată de Museikon Alba Iulia], care mi-a amintit astăzi de gestul ei de atunci... Mulțumesc, dragă Cristina!