ai văzut că se poate?

...

Aseară, după niscaiva răzgândiri, am găsit până la urmă un loc nou de mers la „ceai”. Cu ghilimelele de rigoare, căci pentru mine a fost expresso dublu și pentru tine limonadă cu gheață... Vezi tu, în ultimele săptămâni mi-a fost tare dor de momentele anilor de facultate în care ne-am împărtășit atâtea și ne-am fost alături nu doar în Casa Literelor, ci și în afara ei.  [N-am prea spus multor oameni, dar mi-e tot mai dor de cursuri, de bibliotecă, de timp pentru o carte... Acum se mai schimbă direcțiile, că așa e în lumea oamenilor mari. La suprafață trebuie să par și eu una de-a lor. Înlăuntru însă numai Doamne Doamne vede cât de copil rămân,,,]  De acum trei toamne a început perioada în care ne-am deschis altfel către oameni amândouă. Privind retrospectiv, pare-mi-se că tot așa am dus-o de atunci: cu „luări de mânâ”, când eu, când tu, înspre ceea ce am simțit că ne crește inimile și ne umple sufletele de bucurie... Uneori mi-ai fost „spulberătoare de visuri” cu realismul gândirii tale, iar alteori te-am bătătorit la cap să fii mai puțin serioasă și mai împărtășitoare. [Ciudat mod de-a mă exprima, dar o să înțelegi tu ce-am vrut a scrie și încotro mi s-au îndreptat gândurile.]  Aseară n-am vrut a crede că după trei ani nu te cunosc. Nici tu n-ai crezut când ai glumit. N-am vrut a crede și mi-a rămas în minte răspunsul tău indignat de „Georgi, cum să ne vedem și mâine? Doar ne-am văzut azi, acum...”

În timpul zilei mi s-a năzărit că meriți a fi un pic surprinsă, dacă tot ți-ai petrecut jumătate din timp scriind articole la al căror drept de autor oricum renunți... Și uite așa, măncând măr cu biscuiți, a prins contur ideea de a-ți aduce un adevărat tort [de post], nu doar unul desenat în scrisoare pe hârtie. 

Astă-seară  n-ai prea vorbit [tipic, de altfel], dar ai zâmbit mai mult decât de obicei. Te-am văzut bucurându-te cântând colinde. Nu cred că te așteptai să-ți ciocănim în geam și să venim a te îmbrățișa, tocmai până-n Gușterița. Astă-seară te-am văzut fericită și doritoare a face poze [asta în contextul în care aseară nici n-ai vrut să auzi când te-am rugat]. Ai văzut că tot ne-am văzut? Oamenii te iubesc, chiar dacă nu toți la fel îți mărturisesc...

Eventual, te rog să mă ierți. Voiam doar să scriu că mă bucur că ești... La mulți ani, dragă Poezitoare!