foto: PhotogrAndra*
...
...
Aste două zile mi-am umplut inima cu plinătatea celei de-a doișpea vizite [din cele un milion la care am voie] la oaza din munte. Scriu un pic despre ea și aici, ca să-mi rămână mai bine întipărită-n amintire...A durat ceva timp, dar până la urmă am convins și copilul-iubitor-de-stele să vină cu mine. Să trăiască, să simtă prin proprii-i pori ceea ce i-am povestit de nenumărate ori cu bucurie și entuziasm. [Știam că Cerul, care acolo e o nemaipomenită priveliște, îi aștepta privirea caldă. Deși poate uneori am bătătorit-o cu hai-ul, acum a descoperit că aveam dreptate și a primit totul cu inima deschisă și mai mult în tăcere, adică lăsând aurul să i se cuibărească înlăuntru...] Bomboane de copii am primit de la Spiridușul-cel-ghiduș [de data asta nepurtător-de-căciulă-portocalie], care țopăia de colo-colo fericit... Vântul care m-a readus și pe mine Acasă a bătut din mai multe părți și m-a fericit, din nou, cu daruri-daruri de-a lungul șederii acolo.[ Dar știe mai bine cum și de ce...] Oaza e mereu o fereastră-de-bine-și-de-nădejde, care mi se deschide atunci când aripile nu mai pot să mi se zbată într-o încăpere strâmtă... De fapt, voiam să scriu doar că „Tăcerea e de aur.”