pseudoscrisoare

darul tău  

e

 privire,

simțire,

necontenită

și

neprețuită

dovadă 

de

iubire...

doar

...

dacă m-ai întreba și azi „Dar, ce e în căpșorul tău?”, ți-aș răspunde simplu de tot: IUBIRE.

în lipsă de hârtie...

...

de două dimineți mi-au înghețat nasul, mâinile, obrajii și degetele atât de tare încât n-am putut să nu mă gândesc la tine, draga mea scriitoare de departe, și la cum tânjești la acest frig chiciuresc care nu ne iartă aici... întreb în fiecare zi dacă n-au ajuns plicurile tale acasă, dar se pare că încă rămân blocate undeva în necunoscut [tare mi-aș dori să știu unde]... mi-e dor de acele gânduri celulozice, știi bine. pe cine să luăm la rost când nu-i nimeni vinovat? 

quʼest ce que se passe dans la boîte?

...

chaque conversation commence avec le message standard, puis jʼattends quʼon mʼexplique le problème. ce qui mʼamuse le plus est le moment où  on me demande si je parle français, ou quand je me trouve devant la phrase: « donnez-moi quelquʼun qui parle français, je ne vous entends pas ». les gens, ils sont bizarres. et très très différents, bien sûr. maintenant, jʼapprends à les écouter et jʼessaye de les aider… je cultive aussi mon jardin, même si très souvent je me sens enfant égaré dans ce monde de grandes personnes…

aveți fiecare o cămăruță

...

mă gândesc zi de zi la oameni dragi [muuulți] cărora n-am mai apucat deloc să le scriu și care vor fi crezând că i-am uitat. azi, spre exemplu, am găsit și-un apel pierdut de la fata-cu-nume-din-Medeleni despre care care nu mai știu nimic de dinainte să-mi dau licența... vezi tu, uneori încerc să caut un vinovat pentru cum adorm noaptea târziu în fața unei foi albe de hârtie, dar apoi îmi dau seama că prea încerc să mă înham la multe deodată. timpul nu ne iartă, dar nici să mă păcălească cum i se năzărește nu vreau să-l las.  după ce ies din chiubicăl, și nu mai aud pe nimeni urlându-mi în timpan, caut să mă înconjor de liniștea celor dragi, să mă umplu de bucuria lor... așa se face că o singură zi înglobează mai nou câteva vieți diferite în care sunt aceeași eu. oare să-ți spun pe care dintre ele o prefer? oare mai  e nevoie?  

ai văzut că se poate?

...

Aseară, după niscaiva răzgândiri, am găsit până la urmă un loc nou de mers la „ceai”. Cu ghilimelele de rigoare, căci pentru mine a fost expresso dublu și pentru tine limonadă cu gheață... Vezi tu, în ultimele săptămâni mi-a fost tare dor de momentele anilor de facultate în care ne-am împărtășit atâtea și ne-am fost alături nu doar în Casa Literelor, ci și în afara ei.  [N-am prea spus multor oameni, dar mi-e tot mai dor de cursuri, de bibliotecă, de timp pentru o carte... Acum se mai schimbă direcțiile, că așa e în lumea oamenilor mari. La suprafață trebuie să par și eu una de-a lor. Înlăuntru însă numai Doamne Doamne vede cât de copil rămân,,,]  De acum trei toamne a început perioada în care ne-am deschis altfel către oameni amândouă. Privind retrospectiv, pare-mi-se că tot așa am dus-o de atunci: cu „luări de mânâ”, când eu, când tu, înspre ceea ce am simțit că ne crește inimile și ne umple sufletele de bucurie... Uneori mi-ai fost „spulberătoare de visuri” cu realismul gândirii tale, iar alteori te-am bătătorit la cap să fii mai puțin serioasă și mai împărtășitoare. [Ciudat mod de-a mă exprima, dar o să înțelegi tu ce-am vrut a scrie și încotro mi s-au îndreptat gândurile.]  Aseară n-am vrut a crede că după trei ani nu te cunosc. Nici tu n-ai crezut când ai glumit. N-am vrut a crede și mi-a rămas în minte răspunsul tău indignat de „Georgi, cum să ne vedem și mâine? Doar ne-am văzut azi, acum...”

În timpul zilei mi s-a năzărit că meriți a fi un pic surprinsă, dacă tot ți-ai petrecut jumătate din timp scriind articole la al căror drept de autor oricum renunți... Și uite așa, măncând măr cu biscuiți, a prins contur ideea de a-ți aduce un adevărat tort [de post], nu doar unul desenat în scrisoare pe hârtie. 

Astă-seară  n-ai prea vorbit [tipic, de altfel], dar ai zâmbit mai mult decât de obicei. Te-am văzut bucurându-te cântând colinde. Nu cred că te așteptai să-ți ciocănim în geam și să venim a te îmbrățișa, tocmai până-n Gușterița. Astă-seară te-am văzut fericită și doritoare a face poze [asta în contextul în care aseară nici n-ai vrut să auzi când te-am rugat]. Ai văzut că tot ne-am văzut? Oamenii te iubesc, chiar dacă nu toți la fel îți mărturisesc...

Eventual, te rog să mă ierți. Voiam doar să scriu că mă bucur că ești... La mulți ani, dragă Poezitoare!

despre simplicitate

...

-„bucurii simple”, ce fain!

- da, de parcă ar exista  bucurii simple și bucurii complicate ...

- hmm, bucuriile complicate sunt cele care...

[tocmai atunci trece pe lângă noi un tip în-lumea-lui, legănându-se (de chiar-chiar!) fericit și surâzând muzicii care-i cânta în urechi. izbucnim în râs amândouă...]

-ai văzut? ai văzut? ăstea-s bucuriile simple...

- a zice „bucurie simplă” e oarecum pleonasm. bucuriile sunt simple prin definiție...

-...adică simplicitate, nu? 

- da, îmi dau seama că bucuriile complicate sunt cele la care noi ne gândim ca obținându-se greu... cum ar fi un loc de muncă unde să te simți împlinit, unde să nu te temi că poate spargi sau strici ceva, și unde la finalul programului să fii mulțumit în sinea ta cu ceea ce ai făcut și cum ai făcut...

- ...o să vină și vremea aia.

gând aducător-de-surâs

...

iată un mesaj care mi-a adus un laaarg zâmbet pe chip și încredere că din aist nou joc va ieși ceva frumos:

„Nici n-am isprăvit de citit,

Că şi repede-am gândit, 

Să mă-nscriu cu bucurie,

La o horă pe hârtie!

Nu ştii cât sunt de-ncântată,

Să primesc cadou o-armată,

C-un bagaj de gânduri bune, 

Ce le voi trimite-n lume,

Să primească şi cei mici,

De la mine scrisorici!”

prețuire

„A trăi fără-a iubi,

Mă mir ce trai o mai fi!

A iubi făr-a simţi,

Mă mir ce dragoste-o fi!

A simţi făr-a dori,

Mă mir ce simţire-o fi!

A dori făr-a jertfi,

Mă mir ce dor o mai fi?”

                                                                                         

                                                                                                               (Nicolae Văcărescu - A trăi fără-a iubi )

foto:  PhotogrAndra*

hora scrisoricească

            Dragă Cititorule,

   Dat-am de mult sfară-n țară că noi scriem scrisori de mână și le trimitem prin poștă [că uneori se îneacă în ocean sau le ia vântul din balon – e altă poveste], iar unii și-au desprăfuit entuziaști condeiele de la naftalină. Pentru ceilalți, un pic mai greoi de urnit și încă așteptând, mai facem mici pași ce nădăjduim să se dovedească rodnici.

    Ți-am povestit [deși vag] și-n alte rânduri despre „hora scrisoricească”, iar acum vei afla concret despre ce e vorba. Ei bine, din tot acest periplu cu plicuri am învățat că oamenii [majoritatea] se mobilizează la scris doar dacă primesc răspuns, așa că ne-am gândit la un soi de joc care să le dea mai mult avânt în a-și așterne gândurile pe un petic de hârtie.

   Așadar, „pasul” e simplu: facem un „cerc” în care fiecare scrie și i se scrie, dându-ne rând săptămânal. Trebuie să fii un pic prompt: cercul se strânge până de 1 decembrie 2014 [ora 23:59], iar ca să intri-n horă trebuie să lași un scurt mesaj [la adresa georgi_ardelean_1992@yahoo.com] cu motivația ta, adăugând, bineînțeles, adresa poștală ce va deveni cunoscută și celorlalți scrisorari.

    După ce vom fi stabilit conturul, purcedem și la conținut: alegem un om al săptămânii căruia îi scriem cu toții, iar la un moment dat va veni rândul fiecăruia să primească o mulțime de plicuri însuflețite în căsuța poștală. Vom ști mereu cu o săptămână înainte cine e următorul destinatar, așa că una din condiții va fi ca scrisoarea să fie [musai] pusă lunea, așa încât să aibă timp a ajunge din toate colțișoarele țării.

     Așteptăm cu drag să intri-n horă! Poți povesti despre ea oricui crezi că i-ar surâde ideea; cu cât mai mulți scrisorari, cu atât mai bine! Nu uita să ne trimiți e-mail până de 1 decembrie, bine? În 2 decembrie vom alege deja primul destinatar.

 cu drag și entuziasm scrisoricesc

c-am ales(s) a...

foto: PhotogrAndra*

...

...aștepta, mă-nveți în fiecare zi câte ceva despre inima mea. c-am ales(s) a nu pierde nădejdea. iată-te acum alăturea! c-am ales(s) a ne da mâna, ce frumos a început povestea! nu-i așa, domnule Dar? acum că zâmbești, sper că mă vei ierta c-am ales(s) a coda aste rânduri ca să nu prea înțeleagă lumea...

strângerea de mână

„iubirea 

se cere păzită 

de oarba ispită,

de duhul rebel,

păzită cu zel,

 cu săbii de-oțel

și de ea și de el,

 la fel.”

carevasăzică, ești. carevasăzică, suntem.

                                   

chipurile!

foto: Spiridușul „ce-are-în-loc-de-suflet-floricele”

...

prietenia adevărată se citește pe chip. restul poveștii rămâne în inimă. și eu zic la fel: ce bine că sămânța a fost plantată!

povceașcă de marți dimineața

„voi iubi o lume lângă tine...”

le premier jour dans la boîte

...

c`était hier: comment pourrais-je vous aider dérouter aujourd'hui? iată că am supraviețuit unei prime zile de lucru în cutie.  că mai mult i-am confuzat pe bieții oameni, că i-am făcut să aștepte, că i-am pus să tot repete coduri și litere - ei bine, asta-i altă poveste! că mi-am blocat telefonul după al doilea apel, că n-am trecut esarurile în iunifaid când trebuia, că le-am înnebunit pe fetele din preajma mea - asta nu avea niciunul dintre ei cum vedea... merg înainte cu nădejde, acum că orice-ar fi, te am pe tine alăturea...

12

foto: PhotogrAndra*
...

Aste două zile mi-am umplut inima cu plinătatea celei de-a doișpea vizite [din cele un milion la care am voie] la oaza din munte. Scriu un pic despre ea și aici, ca să-mi rămână mai bine întipărită-n amintire...A durat ceva timp, dar până la urmă am convins și copilul-iubitor-de-stele să vină cu mine. Să trăiască, să simtă prin proprii-i pori ceea ce i-am povestit de nenumărate ori cu bucurie și entuziasm. [Știam că Cerul, care acolo e o nemaipomenită priveliște, îi aștepta privirea caldă.  Deși poate uneori am bătătorit-o cu hai-ul, acum a descoperit că aveam dreptate și a primit totul cu inima deschisă și mai mult în tăcere, adică lăsând aurul să i se cuibărească înlăuntru...]  Bomboane de copii am primit de la Spiridușul-cel-ghiduș [de data asta nepurtător-de-căciulă-portocalie], care țopăia de colo-colo fericit... Vântul care m-a readus și pe mine Acasă a bătut din mai multe părți și m-a fericit, din nou, cu daruri-daruri de-a lungul șederii acolo.[ Dar știe mai bine cum și de ce...] Oaza e mereu o fereastră-de-bine-și-de-nădejde, care mi se deschide atunci când aripile nu mai pot să mi se zbată într-o încăpere strâmtă... De fapt, voiam să scriu doar că „Tăcerea e de aur.”

Nană, eu capăt lumină...

                       Dragă Nană,

          Brumar mi-a amintit că anul trecut pe vremea asta eram departe de casă și ascultam ore întregi colinde, doar-doar să reușesc a îmblânzi cumva dorul. Acum m-am gândit să-ți scriu din nou câteva rânduri, tocmai datorită schimbării... 

       Ar fi multe de povestit, așa că mă rezum doar la joioasa zi de azi. Dimineața a început cu deliciosul tort de fructe primit aniticipat de Tâlvana. Apoi, în drum spre locșorul de rost, frunzele vânturinde  de pe strada conacelor mi-au reamintit că e toamnă [cea mai frumoasă din viața mea]... În pauza de amiază am împărțit pufuleți optimiști cu Spiridușul cel drag, care la plecare mi-a lăsat un minunat bilet-scrisoare. [„Cred că ce mă bucură foarte mult e faptul că totul e construit ca șisturile cristaline, strat cu strat și treaptă cu treaptă și va rezista orice ar fi și mai ales pentru e că e așa cum vrea Doamne Doamne!”] Am căpătat entuziasm în  ceea ce-l privește pe domnul Microsoft; adevărul e că o să cam am nevoie de el zilele următoare... Mâine test, iar de luni îmi iau în primire căștile și cubicle-ul, să dovedesc c-am învățat ceva luna asta. Dincolo de ceea ce nu-mi convine câteodată, sunt totuși oameni. Și rolul meu acolo va fi să-i ajut, așa că sunt fericită. „Tocmai, să nu fugi! Să cauți să alegi în viață ce-i mai greu!”, asta mi-a zis tata acum două-trei zile, când am început să fac pe ariciul la telefon. Am încredere că va fi bine, așa cum îmi spune Dar mereu-mereu...  Seara am trăit-o în Bucuria colindelor, alături de otesiștii dragi. Când am pășit în încăpere, pur și simplu m-a uimit lumina care le însenina chipurile... Nană dragă, ce bine e să fii acasă! Plăcinta cu brânză adusă de Simo-Nico a fost cea mai bună pe care-am gustat-o vreodată, iar ceaiul ne-a îmbiat la voioșie în cântare. 

           S-au schimbat multe. Mă schimb zi de zi... Îi sunt recunoscătoare lui Doamne Doamne pentru Dar și pentru grija necontenită pe care mi-o poartă...

cu aripi de nădejde,

Dogiana

tac

de aseară:

...

timpul nu e tic,

distanța nu e loc,

tăcerea-i mângâiere.

meșteșugire

...

în fiecare dimineață, înainte de a pleca de acasă,  îmi agăț yoyo-ul de fustă. nu de alta, dar fără de el n-aș putea intra dincolo de ușile automate. călătoria matinală durează în jur de cinșpe minute [plus-minus, în funcție de pas]. pe Dumbrăvii mă salută aproape mereu șoferul microbuzului gri care duce copiii la centrul de pe Mitropoliei, și mai mereu merg zâmbind și scriind mesaje de bună dimineața celor dragi. apoi ajung la gemene și urc până la șase, cu liftul. vezi tu, când încep să se lege informațiile, chiar îmi place de Microsoft Store. mai sunt totuși momente [te rog, nu mă întreba câte] când aș evada într-o bibliotecă și m-aș ascunde cu o carte undeva într-un colț, așa cum am făcut ani la rând... iau în fiecare zi cu mine un cotor, cu speranța că doar-doar voi prinde două minute libere în cele trei pauze în care să reușesc să citesc un paragraf ori un vers de rost. acum am împrumutat un volum cu poezii de-ale domnului Blaga, și azi am descoperit „Sus” și „Iubire”. pe seară am trecut  pragul Humanitasului și-am ales din raft „Cuvânt împreună despre rostirea românească” [cotor din primul meu salariu]. în rest, dacă întâlnești pe străzile Sibiului o nebună fericită, cu zâmbetul până la urechi și mers copilăresc, apoi să știi că eu sunt! [schimbare mulțumită Darului]

oblon verde, bicicletă și cutie poștală

...

toate laolaltă undeva în Pisa. fotografie găsită la Ana. [voiam să te bucuri și tu de ea, de accea am furat-o.]

te zero

...

revederea. ținerea de mână îndelungă. cel mai frumos buchet de flori primit vreodată. tăcerea din ochi. iubirea din inimă. zâmbetul de pe chip. strângerea în brațe sub clar de lună și sub minunatul cer înstelat care ne-a vegheat Acasă. conjuncția pe care noi a transformat-o în ființă. călătoria prin care am scris câteva bastonașe în caietul nostru de clasa întâi. mersul în zigzag pe cărări pavate ori prăfuite. Bucuria de a ne fi alături. plinătatea privirii. taina. începutul acestui infinit înmulțit cu doi...

chiar dacă o să citească mulți, puțini vor prinde firimituri din toate aceste litere adunate de atâtea ori aparent fără sens. Dar, tu vei înțelege cel mai bine și vei zâmbi. vei zâmbi gândindu-te că ai fost singurul care a putut decripta dincolo de câteva cuvinte înadins înjumătățite și sărace. bastonaș. linie-punct.

povceașcă de luni

demodat ori autentic?

...

astă seară, în copilăresc mers zigzaghic, am intrat să las o scrisoare într-unul din magazinele de încălțăminte de pe centru. așa am simțit aseară târziu, bănuind că ea n-a primit niciodată o bucurie atât de mică. am înmânat plicul mov uneia dintre colege, și reacția blondinei mi-a reamintit cât de inedit li se pare celor care nu au obiceiul de a-și așterne gândurile-n condei să vadă că încă mai există moda asta demodat-de-autentică... oi învăța eu zi de zi despre politicile domnului Microsoft, dar de robotizat n-o să mă robotizez. și nu renunț nici la scris, nici la cotoare, nici la timbre... de dragul oamenilor, bineînțeles.

nespus

...

„așa e, sunt cu picioarele pe pământ și cu capul în nori...o fi de la aripile ce ne-au crescut!” Bucuria asta îmi dă speranță, mă schimbă din ce în ce mai mult zi de zi - din clipa în care deschid ochii până seara târziu, când pleoapele pierd bătălia cu veioza. o port cu mine permanent și o răspândesc chiar și fără să-mi dau seama. tuturor celor dragi, dar și simplilor necunoscuți pe care-i văd poate o singură dată... simt că razele acestea s-au transmis și celor de un pic mai departe, chiar dacă nu le-am povestit; nu-mi pot explica prea bine cum, dar altfel n-aș primi gânduri atât de duioase [„În ziua de azi există un virus foarte molipsitor în lume  care se numește ZÂMBET. Deja îl văd pe obrazul tău, te-a molipsit cineva care tocmai și-a adus aminte de tine.”] ... 

aripi

...

simt cum de inimă

mi se înfiripează aripi

și se întind năvalnice spre Cer

ca o invazie de fluturi

sau... ca niște zmei,

desprinși de ață

și fugind spre nori.

redevin,
capăt sens.

de mă vezi zâmbind

...

de mă zărești

pe stradă-ntâmplător,

și chiar de-ai fi grăbit,

 îngândurat,  

ori simplu aiurit,

nu prea ai cum 

să treci nepăsător

pe lâng-un zâmbet

de copil,

atât de plin

 de bucurie și de dor.

și chiar de-ai zice:

„ui, nebuna!

de ce va surâde-ntruna?”

nu mi-ar schimba starea defel

acum,

când dup-atâta căutare și-așteptare

 l-am găsit pe el....

rod de dor

e

înc-o zi 

de așteptare,

și tăcem...

ne suntem

aproape-n depărtare.

Dar, nu simți și tu

în inim-o schimbare?

roade,

mă roade.

rod de dor și dor

ce doare...

șiretlic

...

Ștrămpănel vine cu noi de fiecare dată când mergem undeva. și, deși-i promit mai mereu că pentru comportamentul de  mofturos prinț Miorlau [știi tu, pisoiul care voia ceva rotund, dar și pătrat, bun și la spart și la mâncat; de o culoare nu știu care, dar nu aceea pe care-o are] nu-l mai iau altă dată nicăieri, mai niciodată nu mă țin de cuvânt. cam așa a fost și ieri, când m-a înduioșat entuziasmul lui de a căra rucsac cu izopren, geacă, vestă, sandvișuri și termos cu ceai. pentru că nu mă țin mai niciodată de promisiune, m-am ales vrând-nevrând cu ele [oarecum cred că mă așteptam să se întâmple așa]... șiretlic ori ba, ce bine-i totuși să ai astfel de pici care să-ți amintească de lucrușoarele cele mai mici ale vieții!

celui care vine

          Dragă Brumar,

       Bine-ai venit, alburiule! Ai început friguros, să nu te dezici de numele pe care-l porți. M-am trezit însă voioasă, am fiert ceaiul de sunătoare ș-apoi am plecat cu Sprica spre gară, să-i întâmpin pe otesiști [purtând în rotirea leneșă a celor două roți întreaga suită de „ești nebună!”, pentru că, de!, cui i se mai năzărește a urca la munte pe o asemenea vreme?]. Mi-au cam înghețat mâinile, dar m-am obișnuit cu a lor vinețeală [măcar acum știu că nu sunt singura cu ele reci]... Zâmbetul chipurilor calde mi-a reamintit de ce mă îndârjesc mereu în nebunia de a căuta să mă înconjor cu oameni frumoși, oameni diamantini alături de care simt că viața capătă gust.
       Am pornit cinșpe de toți, plus Rex, care s-a luat după noi și n-am mai avut cum să-l întoarcem acasă [sărmanul, atâta s-a obosit încât la întoarcere șchiopăta și-l vedeam că parcă ne șoptește că nu mai poate; „măi, ce-ați ostenit bietul câine!”- când l-am auzit pe tata zicând asta, direct la Ana-italiana m-am gândit...]. Era deja ora zece, iar eu, știind că dacă nu mergem cât de cât voinicește n-o să ne încadrăm în timp să ajungem până la cabană, i-am tot bătut la cap [până le-am făcut bătături] și i-am strunit a continua, îndulcind mereu drumul rămas cu promisiunea că mai e un pic. Când am intrat în poiana cea senină, debordând de lumină, au înțeles cu toții motivul. Pur și simplu, nu ne mai puteam privi în ochi de atâta alb. Norii vălătuci din zare păreau un ocean jucăuș care dansa asemenea unui zmeu, acoperind și descoperind culmile verzui-gălbui-arămii... Abia atunci mi-am dat seama cât îmi era de dor de acest loc drag. De n-ar fi fost ei, mi-ar fi părut rău că am lăsat să treacă anul și n-am urcat. Așa, l-am descoperit și-n culorile toamnei, pășind continuu prin foșnitor covor arămiu...
     Acum, când îți scriu, mă simt învăluită de o oarecare  osteneală cunoscută și drept febră musculară...  Dincolo de ea însă rămâne diagnosticul primit de la copilul-medicinist-delfin, și anume că boala mea se cheamă fericire.
        Cam atât, restul rămâne în sertarul inimii. Nădăjduiesc să fii la fel de plin ca fratele tău mai mic.

cu drag,

G.