Johannes Vermeer, Fata cu cercel de perlă
”Dar culorile, frumoasele, răscumpărau toate chinurile pe care le înduram ca să ascund ceea ce făceam. Am ajuns să îndrăgesc măcinatul materialelor aduse de el de la spițer- oase, alb de plumb, roibă, masicot. Îmi plăcea să văd cât de strălucitoare și de pure erau culorile pe care le obțineam. Am învățat că dacă măcinam foarte fin materialele, culoarea ieșea mai intensă. Grăunțele brute de roibă se transformau într-o pulbere fină, roșie și strălucitoare și, amestecate cu ulei de in, într-o vopsea plină de lumină. Să faci culoarea asta și celelalte culori era o adevărată magie.[...] Munca dura mult și era plictisitoare, dar când vedeam culorile, care deveneau tot mai curate cu fiecare spălat și mai aproape de ceea ce se cerea, satisfacția era imensă.”
(Fata cu cercel de perlă, Tracy Chevalier)
tabloul lui Vermeer l-am descoperit cu adevărat abia după ce am intrat în miezul poveștii, până atunci nu acordasem prea mare atenție coperții. tot ce știu e că stăteam cu romanul în mână și mă uitam la cer, la nori, dar mai ales la struguri și la culorile lor, de parcă îi vedeam prima oară. iar când Griet descria tehnica de lucru a pictorului închideam iar și iar cartea, să-mi rămână întipărite detaliile cât mai bine. am așteptat cu nerăbdare să văd și filmul, dar după vreo 20 minute am renunțat, atât de multe lucruri erau schimbate și nicidecum așa cum mintea mea le creionase.. până la urmă e mai bine să rămân cu izul aparte pe care romanul mi l-a lăsat.