http://www.libhumanitas.ro/fata-cu-cercel-de-perla-polirom-2003.html
De fiecare dată când treceam pe lângă raftul cu cărți în engleză al bibliotecii speram să dau cu ochii și de ”Girl with a pearl earring”. După ce-o citise un coleg și-o returnase, parcă o înghițise pământul, era pur și simplu de negăsit. Am așteptat și-am tot întrebat și-am tot căutat, dar n-a apărut, iar filmul nu am vrut să-l văd înainte. De altfel, prefața romanului, notele explicative nu le-am citit încă ( tot ce am făcut mai devreme a fost să dau un Google search pentru Johannes Vermeer și am putut să mă conving că autoarea și-a clădit povestea pe sâmburi de adevăr) pentru că nu am vrut să influențeze în vreun fel ceea ce voi scrie, să denatureze lumina perlei din tablou, așa cum am văzut-o eu. Când mi s-a oferit ocazia să împrumut cartea în română, mi-am zis că ar fi cazul să pun capăt acestui îndelung joc de-a v-ați ascunselea. Nu știam mare lucru ( de fapt nu știam nimic), doar că povestea e faină, dar pe mine mă atrăgea și mă intriga titlul. Am savurat romanul în trei după-amieze, fără nicio grabă, învățând să (re)descopăr adevărata față a culorilor. Stilul descrierii te acaparează, te învăluie și parcă te face să-ți dorești să fii pictor. Ajungi să te întrebi unde e galbenul, albastrul, verdele, vișiniul din nori atunci când toată lumea îi vede albi. Urmărești, aștepți să vezi în care colț al stelei se îndreaptă pașii lui Griet. Îi simți neliniștile, temerile și tăcerile de adolescentă, iar cu fiecare tușă adăugată atât de bine-gândit descoperi ușor-ușor și geniul lui Vermeer. La fiecare din ultimele 50 pagini închideam romanul să mai privesc o dată tabloul de pe copertă pentru că așteptam să prindă contur. În cele din urmă, contrastul dintre ”valoarea” perlei și a celei care o purta nu putea duce decât la sacrificiu și la fugă.
”Numai hoții și copii fug.”, spune autoarea. Eu aș adăuga: și cărțile bune atunci când așteaptă momentul potrivit pentru a fi citite.