...o să mă agăț de-o șapcă elicopter cum au uriașii de șase ani și-o să mă prefac în zmeu.
” - ui că am adus o castană.
- ca să?
- ca s-o am.”
tai-tai 2/5. rămân trei și cu urechi-jucăușe patru. știu că valiza-i dincolo, dar nu vreau să mă duc s-o aduc. de parcă aș pleca în Cuba. n-o să-mi las ursul acasă și-mi vor trebui și câteva cutii. și o sticlă cu stropi din lucruri mici, să-mi amintească de oameni dragi. și umerașe și agende și flori de ceai. și creioane și pe bubu.
nu mă mai întrebați ce simt, e greu să vă spun. citiți-mi privirea.
și pleacă, rând pe rând, fiecare la altă oră și cu un alt vagon. dintr-al țâșpelea salariu o să-mi iau bilet spre toate gările din lume. și bucuria n-o să fie prea multă niciodată, mereu va fi cineva care să mai poată primi.
radio,secretul unei dise-dimineți: