...
azi m-am zorit devreme, ca să prind microbuzul cel neîncăpător condus de șoferul care face mereu haz de necaz [chiar și atunci când oamenii sunt nemulțumiți, căci nu te poți aștepta să fie binedispuși când îi duci o oră ca pe niște sardele]. când m-am dat jos și am văzut mașina cu numărul DAR, am zâmbit și mi-am spus în sinea mea că, în ciuda ploii și a norilor, va fi o zi frumoasă. ajunsă la căsuța portocalie, am băut o cafea, m-am mai dezmeticit un pic, apoi am plecat la vecina-cea-cu-mii-și-milioane-de-vieți, pe care n-o s-o mai prea pot vizita. am căutat la întâmplare printre rafturi, cu nădejdea că voi găsi măcar un firișor de care să mă prind, și până la urmă așa a fost. cel puțin am un punct de plecare, ce poartă numele doamnei Irina Mavrodin. am scrijelit două petice aurii, apoi le-am învelit cu grijă în plicuri și le-am transportat minunatei cutii roșii. la Astra m-am delectat cu câteva eseuri de-ale domnului Pleșu, așezate parcă intenționat cu perspective diferite asupra vieții unele lângă altele. în drum spre chiubicălul F606, m-am întâlnit cu doamna tânără și mereu drăguță de la poștă, cea tunsă scurt [un pic șui, dar o prinde foarte bine!]. am văzut cum mi-a zâmbit larg de la câțiva metri, așa că i-am dat „bună ziua!”, iar ea mi-a întors salutul. ca și cum ne cunoșteam și ne bucuram să ne vedem reciproc. orele de troasantsoasantsanc au trecut destul de greu, dar mă consolam știind că mai sunt doar două zile și gata. de fapt, ceea ce m-a ajutat [fără să-mi dau seama acolo] a fost gândul pe care mi l-ai împărtășit aseară înainte de moș Ene, și anume că suntem tineri, sănătoși și botezați. cum să nu putem face o treabă bună? „am început și am terminat ziua cum se cuvine!”, să te citez tot pe tine...