...
m-am trezit cam târziu. n-am mai apucat să scriu e-mailul cel important, nici scrisoarea de mulțumire. am făcut în schimb „ciorbă de broaște” [cum numește Tâlvana amestecul de legume fierte care nu-s niciodată aceleași sau în cantități constante; nici tocăniță, nici ciorbă, adică un soi de hibrid gastronomic...], în cazul în care ni s-ar fi făcut foame de mâncare caldă la amiază. apoi am plecat, nările simțind mirosul de ceapă impregnat în haine, s-o îmbrățișez pe Ana. n-am fost o gazdă prea bună nemaiverificând ora exactă la care vine matinalul tren ludușean, și-am ajuns cu niscaiva minute întârziere în Piață [ca niciodată, Castana era în fustă și avea pe umăr traista cu flori leită cu a mea, pe care i-am trimis-o anul trecut de ziua ei, plus o Curcubella mai lunguiață]. citea din „Pădurea spânzuraților”, pe singura bancă ce se mai găsește acolo momentan. după îmbrățișarea de urs, am dus-o să vadă cafeaua nemăcinată de la Arhivă, apoi l-am ales pe The Refresh pentru povceașcă. Dani [am aflat de pe bon că așa-l cheamă pe tipul chel și mereu binedispus - chiar dacă obosit - care face amestecurile acelea minunate de freșuri, plus combinațiile de cafele și ceaiuri] ne-a recomandat azi o cafea dublă cu caramel, și-a fost cea mai uriașă cană pe care-am băut-o vreodată [dacă ajungi pe la ei prin ceainărie-cafenea, s-o încerci cu încredere; e tare bună...]. am aflat despre planurile ei doctorale, despre ce se mai întâmplă în familia de pe strada Lalelelor, și despre toate lucrurile mici-mărunte care-i bucură sufletul. când i-am spus despre disertație, m-a întrebat nedumerită de ce nu Micul Prinț [asta în măsura în care aseară chiar îl menționasem în treacăt în ideea că povestea lui ar fi cea care m-ar bucura și îndemna să mă urnesc la treabă bună oricât de ostenită]. ajunse la Habitus la secția cărților pentru copii, am ochit cele trei versiuni traduse de pe raft, am citit dedicația, am văzut că e de muncă, și le-am cumpărat. acum urmează să scriu e-mailul cel important și să mă pun pe analizat [rectific: să ne punem pe analizat; împreună, căci și tu-l iubești pe Micul Prinț]. după ce-am recuperat telefonul uitat [„mă sună Ana!” - și ea era lângă mine], ne-am mai perindat prin piețe în căutare de vederi, apoi ne-am luat plăcinte și le-am mâncat pe banca din fața oblonului verde unde sunt cele două păpuși care se țin de mână [stând acolo, am văzut-o trecând pe talentata pianistă care se întoarce în tărâmuri weimariene joi, așa că a fost un moment tocmai potrivit pentru o îmbrățișare căl-du-roa-să]. am mers și-n parc [la soare și la umbră], apoi fiecare a pornit înspre o altă parte a orașului [nu înainte ca eu să primesc pâine coaptă de doamna Angela și nugat]. Ana către gară, eu spre chiubicălul dinlăuntrul ușilor autoblocabile. a fost o penultimă zi de lucru grea. cu oameni neînțelegători, nerăbdători, neascultători, dar a trecut și ea... dac-o să-mi fie dor de ceva de aici, o să-mi fie de cineva [dacă departe, o să le trimit bobârnace scrisoricești, căci prietenii adevărați sunt asemenea stelelor...]. faptul că după ce „evadez” știu că urmează să aud o voce caldă și blândă spunând „aaaa-șaaaaa”, mă ajută mereu și m-a întărit de patruzeci și șapte de săptămâni încoace... lecția de final a zilei? să fim mulțumitori pentru tot ceea ce ne dă Doamne-Doamne, căci El ne vrea binele chiar și atunci când noi nu ne dăm seama!