...
Voi fi cât se poate de sinceră spunând că am plecat la „Întâlnirea tinerilor ortodocși din Europa” organizată la Cluj-Napoca datorită Reuniunii de anul trecut de la Baia Mare și amintirilor pe care cele câteva zile petrecute în Maramureș mi le-au sădit în inimă. Poate de aceea în primele ore am avut tendința de a face tot felul de comparații: ba între vremea însorită de atunci și ploaia de acum, ba între găzduirea călduroasă a familiei Dumbrăvescu și drumul de jumătate de oră până la căminele din complexul Hașdeu, și câte și mai câte... Apoi mi-am dat seama că dacă voi continua la fel, n-o să mă pot bucura de nimic. Din acel moment mi-am spus că fiecare loc are ceva special și frumos de oferit, atâta vreme cât ești dispus să primești. Mi-am deschis așadar obloanele sufletului, pentru a înțelege rostul aducerii ÎMPREUNĂ a 6110 tineri ortodocși din întreaga lume. Dincolo de unele aspecte scârțâinde, care apar vrând-nevrând pentru că suntem oameni, am retrăit sentimentul că Ortodoxia rămâne puternică în ciuda tuturor loviturilor, subtile sau fățișe, care o atacă din toate părțile. Am simțit asta la rostirea Crezului sau a rugăciunii Tatăl nostru, precum și în timpul Sfintei Liturghii din fața Catedralei, sau de la bisericuța de lemn a studenților. Casa unde slujea Părintele Ciprian era atât de plină de pace în așteptarea zorilor, încât parcă te transpunea într-o cu totul altă lume... Ploaia? Ei bine, a avut și ea un rost binecuvântat: ne-a „botezat” întru răbdare și înțelegere a faptului că izbânda nu se dobândește fără luptă. Nu știu de va mai fi observat cineva același lucru, dar după procesiunea din seara de sâmbătă, odată ajunși în fața Catedralei, norii păreau să înfățișeze, la rândul lor, povestea lumii. Eu una așa mi-am imaginat. La început, întregul Cer era o volbură spumegândă, doar câteva raze răzbăteau răzleț ici-colo din spatele albastrului. Apoi, treptat-treptat, peisajul s-a schimbat: vântul a risipit norii supărați, iar seninul a devenit cuprinzător. Nu în totalitate, dar a limpezit zarea... Analogia pe care am făcut-o este cu binele și răul care coexistă actualmente pe pământ. E o luptă continuă pentru stăpânirea Cerului, și ține de noi să risipim negura, să dăm aripi de avânt limpezimii... Aruncând o privire retrospectivă asupra a tot ce s-a întâmplat, îmi dau seama că nu m-am simțit deloc străină, deși eram înconjurată de oameni pe care-i vedeam prima oară în viață. M-am simțit Acasă datorită hainei ortodoxe. Hristos în mijlocul nostru! Este și va fi!