era miercuri. și mai mult frig în inimă. ceream un semn. cerșeam, mai bine zis. m-am așezat pe una dintre băncile baobabilor. apoi, din tumultul nouros, a răsărit cu îndrăzneală soarele. și lumina clar pajiștea...și inima. apoi am privit Cerul printre frunze...și am văzut o veveriță care sălta voioasă și fără griji (?) pe trunchiul copacului. mi-am amintit atunci de Patch Adams și de momentul în care, așteptând o minune, i se așază un fluture pe mână...mereu am primit ce am cerut, deși poate nu am meritat.
[haină țesută din gânduri bune. Dar. trei băieți. scrisori. fotografii. povcești. pseudoversuri. îndemn la simplitate. fărâme de suflet românesc.]