...
au trecut deja două săptămâni nojidine. și se țes în mine noi stări, iar pânza de păianjen adună tot mai multe povești și visuri. zi de zi, rază de rază, adiere de adiere. diminețile încep salutându-l pe Rameau, așteptând soarele cu ceaiul de verde sau de mușețel, cu pain d'épice sau pain au chocolat, cu gânduri bune de la oameni dragi, cu sunet de obloane cu urdori, cu ticăitul inconfundabil al tramvaiului violet...iar serile se încheie oglindind cerul sub baobabi, cu plimbări pe străzi necunoscute sau puțin bătute, cu buzunarele goale și cu inima căutând liniștea grădinii cu căsuță curcubeu. amiezile? îți voi povesti și despre ele...