bumb de fericire

...

nu suport medicamentele. nu am, de fapt,  nimic cu ele, dar le evit pur și simplu. de acasă am luat câteva de răceală doar să nu mă mai bată mama la cap (de luat, oricum nu le iau). nu știu de unde a venit „bumbul” (regionalism pe care muma îl folosește atât pentru nasturi, cât și pentru medicamente) din după-amiaza asta, dar tare m-a binedispus...

să-ți spun un secret? m-am îndrăgostit! de Viață. și sunt atât de fericită, încât nu pot să păstrez bucuria numai pentru mine. știu, cuvintele pe care-ți treci privirea acum nu înseamnă nimic, dar trăirea cu care au fost scrise poate îți va transmite măcar imboldul unui surâs...

azi m-am simțit fericită ca literă (deși aș descrie sentimentul ca fiind mai degrabă soiul acela de împăcare pe care o simți atunci când îți găsești locul)... azi am fugit spre soare, într-un colțișor special din Casa Literelor Dijoneze. l-am ochit și mi-a rămas în minte încă de acum 11 zile, așa că, ajunsă prin apropiere, n-am mai așteptat nicio invitație specială: m-am instalat lângă peretele-geam (de unde așa frumos se vede orașul) și am scrijlelit mini-scrisori până mi s-a terminat cerneala. apoi am plecat spre Buffon, zburdând cum numai un copil-titirez de acasă mai sare...„Cum poate, Doamne, să încapă atâta bucurie într-un singur pui de om?”, atâta am avut timp să gândesc. apoi am întâlnit copilul care a acceptat bucuros să vină să cumpărăm jeleuri. și ne-am hotărât că n-o să pierdem deloc timpul: vom face tot ce putem aici! ne vom bucura de fiecare oportunitate!

de la domnul Buffon am înțeles de ce nu am putut citi până acum romanul domnului Ibrăileanu: posibil ca protagonista să nu fi semănat cu inima minunată pe care am descoperit-o aici. „Să fii mulțumit cu ceea ce ai, dar să tinzi întotdeauna spre mai mult!”