Dar de toamnă, am
căpătat un nou acasă (de împrumut) și am devenit un Buffon dijonez. Buffon no404,
dacă mă cauți în oraș. Ori alergând prin
ploaie, ori mergând de nebună pe străzi necunoscute, ori cărând zgribulită
săcăteul pe umăr, ori citind două-trei pagini la rădăcina copacilor uriași de
pe pajiștea campusului, ori debusolată pe coridoarele literiste sau pe ale
maisonurilor, ori în tramvaiul violet analizând, ori zâmbind bicicletelor,
bulevardelor și frunzelor foșnitoare de pe trotuare, ori bând un ceai verde,
ori bâlbâind limba franceză, ori bucurându-mă aparent de nimic (în fapt, de tot și de toate ), ori lipind un plic, ori încruntându-mă, ori așteptând la semafor (când ceilalți trec pe roșu), ori
răsfoind o Ikea, ori zâmbind și zâmbind, încruntându-mă și iar zâmbind.
Zgrijbulită, cu o umbrelă cu flori și cu picioarele aproape toată ziua
înghețate…