...
Săptămâna trecută, când am curățat rondurile cu flori acasă, încă nu înfloriseră. [Atunci mi-am dat seama cât îmi e de dor de ele... pentru că și mie-mi plac tare mult narcisele...] Domnișoara cu palton care le mirosea fericită îndreptându-se [poate] spre casă nu eram eu, iar băiatul bărbos care le purta agățate de ghiozdan nu erai tu. Eu și Dodo le-am luat de la Nicoleta, fetița despre care bunica ei ne-a spus că nu mai voia ioc să plece acasă până nu vinde tot [așa se face că ne-am ales și cu zambile și spanac, s-o înduplecăm] și care stătea cu brațele întinse rugând trecătorii să-i cumpere darul. Tu ai fost cu gândul că nu mi-ai luat flori și te-ai bucurat pentru mine aflându-le povestea.
Știu că și ție-ți plac narcisele... Și că îți era la fel de dor de coaste rupte, dar le vine și lor vremea. Abda pit, cum zice Teo. [Mai avem răbdare un pic.] Uneori nu se poate să primim ceea ce ne dorim, iar prieteniile devin mai puternice când ochii se văd mai rar. Oricum, pentru mine e uimitor cum comunicarea gând-la-gând funcționează ceas...
Cartea am luat-o duminică [recunosc, coperta și titlul m-au chemat înspre ea] și, deși drumul către Înviere a trecut de jumătate, va fi până atunci o minunată călăuză într-acolo.
