...
În general, caut să gătesc mâncăruri care se pregătesc relativ repede. La fel se întâmplă și cu dulciurile, de aceea n-am prea făcut prăjituri cu trei feluri de creme sau cu patru foi cum obișnuiesc mamele noastre. Nici plăcinte n-am prea copt, deși cea cu măr îmi place mult. Gustul dulceag de dovleac [sau ludaie, cum i-a zis tata] adus de acasă mi-a amintit de minunata plăcintă pe care mi-a trimis-o mama în luna lui Făurar, așa că miercuri seară, ajutată de un somnic neașteptat al Micului Dar, m-am pus pe frământat. Nu a ieșit ca a mamei, dar, fiind pregătită cu drag, s-a terminat repede...
Iată cum am procedat: Am dat prin răzătoare cam un sfert de dovleac copt [era mare dovleacul], în care am adăugat o mână de nuci tăiate mărunt, scorțișoară și două-trei linguri de zahăr brun. Apoi, în alt bol, am amestecat 12 linguri de zahăr brun, 12 linguri de apă [călduță], 10 linguri de ulei, un praf de copt, un pic de scorțișoară și făină cât cuprinde. Am frământat bine, am împărțit aluatul în două și am făcut foile, am pus amestecul de dovleac la mijloc, apoi am lăsat tava la cuptor [la temperatură moderată, cam 150-160 de grade] până s-a rumenit puțin deasupra. De nerăbdare, am tăiat-o și am început să mâncăm din ea caldă :).
Mai am de lucrat la modelatul foilor, dar am învățat din povestea asta că din când în când e bine să faci ceva ce-ți e greu. Apoi, bucuria va fi pe măsură!