miercuri, 12 septembrie 2018

Micul Dar sau Micul Prinț?




...

        Dragă Micule Dar,

       Mami îți scrie câteva rânduri până nu se aude tipa-tipa. În ultima vreme, când te trezești vii direct în sufragerie să mă cauți. Te recunosc după sunetul lin pe care-l fac pașii tăi mici pe parchet. De multe ori ești pe jumătate adormit și întrebător, cu ochișorii întredeschiși. Laalaa te înveselește și te revigorează, apoi îmi zâmbești cu toată ființa ta. Azi-dimineață la micul dejun ai fost tare drăgăstos. Stând pe scaunul de alături, m-ai luat prin surprindere când m-ai prins cu amândouă mânuțele tale dragi de după gât și ți-ai lipit căpșorul de al meu; apoi ai repetat gestul de câteva ori și am crezut, pur și simplu, că mă topesc...
     De luna trecută ai început să vorbești mai mult pe limba ta. Câteodată chiar pari a fi foarte concentrat și serios în ceea ce spui. Singurul dezavantaj e că noi nu prea înțelegem, așa că așteptăm momentul în care să preiei tu graiul nostru. Din ceea ce poți spune, eși e încă printre preferate. Alături de hai și aiși. Uneori mai și răspunzi la câte-o întrebare, cu un da foarte clar și sincer. Mai nou știi și să arăți când îți place o mâncare, făcând mmmmm după prima îmbucătură.
        De la perioada Imită-tot ai trecut la Înțelege-tot. Știi unde se află toate obiectele din casă și mi le arăți când te întreb. Dacă găsești o firimitură pe jos o duci din proprie inițiativă la coș. Vrei să pui singur sau să fii ajutat să pui lucrurile la locul lor și ești foarte mulțumit când reușești să așezi ceva pe raftul mai înalt al unui dulap. Apoi, aspiratorul Luxi ți-e bun prieten și el. Mă îndemni zilnic să-l scot și să facem curățenie, chiar și-n sărbători și duminica [ceea ce nu se întâmplă, desigur, și ți-am explicat de ce].
       Ai învățat să faci diverse asocieri; spre exemplu, atunci când vrei tăblia de lemn busy board pe care ne-am jucat și cu vopsele, automat ceri și culorile colorate. Acolo preferi momentan să colorezi, nu pe foi. Îți place mult să meșterești pe balcon. Iei șurubelnița, ruleta și patentul, apoi măsori diverse, le plimbi de colo-colo, închizi și deschizi ușile celor două dulăpioare și tot așa. Ai devenit mai sociabil cu ceilalți copii cu care interacționezi, asta pentru că am ieșit mai mult în parc și în curtea blocului. 
    Tati îți oferă și el multe prilejuri îmbucurătoare de învățare, de la jocurile hazlii și inspirate, la scenetele din dulapul cu lumină, la tura de-a calul prin Nucalia [a fost nevoit să continue obiceiul pe care l-ai dobândit la bunici], la seri petrecute în parcuri sau surprize reușite ca înălțatul zmeului.
       Dragă Micule Dar, vara a trecut, dar nu fără a ne lăsa amintiri frumoase în inimi. Nu fără a ne aduce schimbări. Așa cum grâul s-a copt, și părul tău s-a blonzit. Răspândește calde raze luminoase și-mi amintește de Micul Prinț, cu care, iată, acum semeni mai mult...

cu drag de tine, 
mami