...
Ne-am lăsat, a doua oară într-un an și cinci luni, puiul cu una dintre cele două mătuși ale lui pentru a merge la un spectacol. Prima încercare a fost cu peripeții și cu plecat de la film înainte de a se fi terminat, dar acum, fiind mai cald afară, i-a priit plimbarea.
[Numai eu știu ce gol m-a răpus când l-am văzut uitându-se lung după noi. Numai o mamă la început de drum poate înțelege cum m-am simțit venind acasă ca să ne schimbăm pentru Filarmonică fără el. E ciudat, căci de multe ori mi se face dor de un eveniment cultural... și uite, când vine momentul și Dar mă pune în fața faptului împlinit îmi e teribil de greu să mă despart două ore de puiul-mic-ce-mi-umple-viața.]
Îl așteptam pe Micul Prinț. Doar pentru el mersesem. De dor. Nu știu ce așteptări aveam, dar am stat timp de o oră față în față cu o altă viziune [și cred că e normal să fie așa!]. Am apreciat interpretarea și vocile celor trei artiști, deși când vine vorba despre această poveste inima mea rezonează un pic altfel... E prea multă profunzime și prea multă duioșie acolo... Cu toate acestea, mi-a plăcut. O poveste muzicală presărată cu sare din Micul Prinț. Sau fragmente din Micul Prinț presărate cu muzică live, frumos interpretată. Și una, și cealaltă.