...
De câteva zile-ncoace, cam așa se desfășoară discuțiile noastre cu Micul Dar:
- George, ești bine?
- Da!
- George, vrei papa/Laalaa?
- Da!
- George, faci nani?
- Da!
- George, tu înțelegi tot?
- DA!
[Se prea poate, cum și-a dat seama Dar, să răspundă mereu da pentru că percepe tonalitatea schimbată a întrebării. Sunt multe momente când zice da fără a fi așa.]
Acum e perioada da-ului. Un da plin de candoare și totodată un da ghiduș. Micul Dar ne uimește tot mai mult prin modul în care crește și învață. Am constatat cu stupoare că acționează chiar și atunci când credem că se joacă și nu ia aminte la discuțiile noastre. [Spre exemplu, îi spuneam lui Dar la masă cum m-a dus dimineața să-l spăl pe dinți și în câteva clipe l-am văzut iarăși îndreptându-se spre dormitor, luându-și taburetul și chemându-mă să merg să-l ajut. Am rămas fără cuvinte.] Cunoaște toate obiectele din casă, știe unde sunt așezate și mi le arată sau mi le aduce, după caz. Mai nou e fascinat să deschidă ușa congelatorului și să aprindă cuptorul [îl preîncălzește și atunci când nu e nevoie]. Momentan i se pare ceva foarte amuzant și nu pot să-l conving să nu mai facă asta. De asemenea, a învățat să desfileteze dopurile sticlelor [durează un pic mai mult decât pentru noi, dar e perseverent și reușește] și nu se sfiește să le desfacă. E o perioadă foarte foarte frumoasă, dar și paza se cere întărită, căci poate face o poznă într-o clipită...