...
„Nu-ți lăsa mintea să se abată și să se întunece. S-o ții acolo unde e lumina, oricât de puțină ar fi.”
„La bufetul înalt, cești din porțelan fin, alb, așezate la rând, o carafă de cristal cu lapte rece, cuburi de zahăr brun într-o cutie de argint, cu clește. Își turnă puțin lapte în ceaiul ei negru, în care scufundă apoi și un cub de zahăr brun. Se lăsase în voia căldurii suave a sălii cu lumină aurie, când, pe neașteptate, simți din nou fiorul în mădulare și apăsarea în inimă, ca un dor. Poate era doar gustul laptelui din ceai, amestecat pe neașteptate cu primele versuri din Every Time We Say Goodbye. Din alte vremuri, vocea frumoasă de femeie umplu discret spațiul, iar clipa, ca un mic cub de soare concentrat, se afundă brusc în cutiile de fagure ale memoriei ei și, preț de numai o clipă, îi făcu loc de lumină.”
De multe ori îndrăgesc o carte după titlu și copertă, iar povestea dinăuntrul cotorului vine să-mi confirme intuiția. Așa a fost și cu Vorbește-mi, să audă tot pământul, carte pe care am ochit-o la Tâlvana ultima oară când am fost la părinții-bunici, convingând-o telefonic să-mi dea mie al doilea ei exemplar. Am citit-o în două zile, alăptându-l pe Micul Dar. Mi-a plăcut povestea și structura ei [cu mici capitole-episoade] și m-a impresionat poeticitatea traducerii [realizate de doamna Tatiana Petrache], căci, după ce-am uitat mare parte din ce mi s-a spus și ce-am învățat în facultate, a rămas în mine dragostea pentru scrisul frumos. Cum să nu-mi atragă atenția așa exprimări pline de sensibilitate? În mod sigur pentru că „tot ce e frumos ne poartă dincolo”.
De câte ori, referindu-ne la o perioadă în care ne-a fost greu nu ne gândim că „zilele veneau și plecau grăbite, ca niște musafire snoabe”? Ei bine, cu o astfel de poveste în mână, sub ochi, pulsul vieții capătă un alt ritm.
O recomand cu dragă inimă! Am dăruit-o de două ori și, cel mai probabil, o voi mai dărui!