...
dacă n-am avut ocazia până acum să-mi câștig pâinea traducând [n-am avut curajul ăsta tocmai pentru că știu cât de greu e să reușești să jonglezi cu două limbi ca și cum ai face cel mai firesc lucru din lume], mi s-a rânduit să fiu primită într-un loc din care s-o primesc revizuind. corectând ceea ce le-a scăpat [din grabă, neatenție, ori pur și simplu din nepăsare] altora. e solicitant, dar motivant și-mi place mult! acolo mă simt într-un fel ca acasă [dovadă că fiecare are o firimiturică a lui, pe care-o descoperă cumva la un moment dat]... nu doar că mă transformă într-un detectiv de greșeli, incoerențe, lipsuri și alte inadvertențe care nu-și au locul într-o traducere, dar mă învață multe despre editare. despre atenția la detalii. despre cum o virgulă lipsă ori pusă la locul nepotrivit poate schimba totul.[să nu pomenim de sensuri redate greșit care pot provoca adevărate avalanșe...] am iubit limba română dintotdeauna, dar învăț s-o redescopăr din alte perspective. e poate modul prin care, inconștient și involuntar, îmi cultiv acum „memoria vie”.