...
Nu am renunțat la scrisul copilăresc-criptat, dar au fost zilele atât de pline, încât pur și simplu n-am mai apucat să scrijestez nimic. La fel s-a întâmplat și cu promisa scrisoare pentru Ștrămpănel, care tot mai așteaptă să prindă viață pe un petic auriu cumpărat de la magazinul de pe colț, cel care „vinde bucurii”. Oarecum, poate e mai bine să devin mai rezervată, însă, pe de altă parte, știu că nu vreau să renunț la pseudojurnalul ăsta cu care am crescut încă din timpul liceului...
De când cu schimbarea, mă simt într-un soi de maraton care mă umple de liniște. Sună paradoxal, nu-i așa? Maraton pentru că din zori și până târziu în noapte aprofundăm doicaunul urnirea, revizia și algoritmul, ținerea de mână fără grabă [acum nu mai am trenuri de prins], gătitul [deja ne-am specializat în tot soiul de combinații de legume la cuptor], plimbatul pe străzi necunoscute mie [ție ți se pare amuzant și mă testezi să vezi cât de pierdută în spațiu sunt], dar și împărtășirea momentelor frumoase alături de prieteni diamantini. Liniște pentru că grija ta de fiecare clipă mă face să mă simt o privilegiată, ca un pui de rândunică învelit de căldura aripilor mamei lui...
Revizia are părticica ei de merit. Învăț în fiecare zi să-mi exersez meticulozitatea, atenția, grija pentru scrisul corect, și câte și mai câte... Cu alt răgaz, o să-ți povestesc mai pe-ndelete despre porțiile de râs datorate exprimărilor șui din unele traduceri, care le dau avânt corectorilor atunci când proiectele vin de-a valma. Azi am găsit eu însămi câteva expresii care mi-au smuls zâmbete largi. Poate-mi voi face timp să scriu zilele viitoare și despre ele. Întâi de toate, va fi despre „bifă!”.