...
Zilele-au căpătat un alt treacăt. Trec altfel, voiam să scriu. Nici nu apucăm bine să ne dezmeticim urdorile, că se și apropie venirea lui Ene pe la gene...Și totuși, sunt pline-pline-pline. Pline-ochi, cum spune vorba românească.
Am fost Acasă. Scurt, dar mângâietor.[Drumul de patru ore mi-a amintit că Acasă rămâne Acasă mereu, indiferent în ce alte locuri te poartă viața.] Cu îmbrățișări ale celor dragi. Cu priviri și tăceri al căror înțeles nu e neapărat limpede, nici fără de ghimpi pentru „gândacul dintre coaste”. Cu o vizită de câteva minute în grădină, pentru a trece în revistă ce mai fac pomii și Căsuța Curcubeu. Cu Ștrămpănel care abia își aștepta un partener de fotbal. Cu tort de zahăr ars și cremă de ciocolată pentru cei doi sărbătoriți. Cu urcat la Casa unde-L simțim mai aproape pe Doamne Doamne. Cu...tot ce înseamnă Acasă.