...
Dacă trecut de ora 10pm mi se întâmplă să fiu voioasă și plină de viață ca și cum ziua abia ar fi început, nu e datorită polifoniei cotidiene [aceeași și mereu alta] sau poznelor aducătoare de surâsuri ale traducătorilor, ori timbrelor de 60 bani cu maci, sau frunzelor aurii ce acoperă Calea Torontalului, nu e nici măcar datorită prăjiturilor [cu mere, foi de miere și alte minunății, toate primite în dar de la mătușa care mereu gătește bunătăți] mâncate la 6 fără ceva, sau ciocolatei lichide cumpărate special pentru că e cu B12, sau orei de swing [încă sunt stângace la a bate step-step, triple step... asta ca să nu scriu că sunt pe lângă complet], sau pufuleților înveliți în ciocolată, sau albumului Grigorescu împrumutat de la muzeograful de pe strada Lunei [omul acesta chiar are un muzeu în miniatură acasă și știu pe cineva de la Sibiu căreia tare i-ar plăcea să treacă în revistă lucrușoarele valoroase adunate de el de ani de zile], sau ceaiului negru cu lapte băut în Cărturești alături de un omuleț nou cu pretextul de a face schimb de vederi [eu am fost privilegiată pentru că am primit una îngălbenită de vreme, provenind de la două generații], sau liniștitoarelor fărâme șandreene, sau compotului acrișor de gutui pregătit de sora cea grijulie... Au avut și acestea toate adunate rolul lor, dar adevăratul vinovat ești tu. Știu că nu-ți plac fetele care vorbesc mult, așa că tac. E târziu...