despre corectură

...

dacă n-am avut ocazia până acum să-mi câștig pâinea traducând [n-am avut curajul ăsta tocmai pentru că știu cât de greu e să reușești să jonglezi cu două limbi ca și cum ai face cel mai firesc lucru din lume], mi s-a rânduit să fiu primită într-un loc din care s-o primesc revizuind. corectând ceea ce le-a scăpat [din grabă, neatenție, ori pur și simplu din nepăsare] altora. e solicitant, dar motivant și-mi place mult! acolo mă simt într-un fel ca acasă [dovadă că fiecare are o firimiturică a lui, pe care-o descoperă cumva la un moment dat]... nu doar că mă transformă într-un detectiv de greșeli, incoerențe, lipsuri și alte inadvertențe care nu-și au locul într-o traducere, dar mă învață multe despre editare. despre atenția la detalii. despre cum o virgulă lipsă ori pusă la locul nepotrivit poate schimba totul.[să nu pomenim de sensuri redate greșit care pot provoca adevărate avalanșe...] am iubit limba română dintotdeauna, dar învăț s-o redescopăr din alte perspective. e poate modul prin care, inconștient și involuntar, îmi cultiv acum „memoria vie”.

„din cauza” sau „datorită”?

...

până în anul III de facultate n-am dat niciodată atenție diferenței dintre „din cauza” și „datorită”. la fel ca majoritatea, pur și simplu nu o sesizam. de când mi s-a explicat că nu e aleatorie alegerea, am început să aud mereu în jur oameni greșind. pe unii, care-mi sunt apropiați, îmi permit să-i corectez [sperând totodată că vor reține acest lucru], în schimb altora nu am cum să le spun pentru c-ar suna ca un soi de necuviință din partea mea. așadar, locuțiunea prepozițională „din cauza” introduce o cauză negativă [ex: Nu ai reținut ce aveai de făcut din cauza faptului că nu ai fost atent.], în timp ce prepoziția „datorită” [sinonimă cu „grație” și „mulțumită”] se folosește întotdeauna într-un context pozitiv [ex: Ai ajuns cine ești datorită oamenilor care au contribuit la educația ta.].

molipsitor

...

[aceasta a fost prima „ștampilă” pe care-am descoperit-o în prima zi când m-am mutat aici, și de fiecare dată când ne aducem aminte zâmbim sau ne testăm reciproc să vedem care cască mai repede]

gând de azi despre statul la coadă

...

zi de zi, stăm la coadă. acasă la spălatul pe dinți, apoi  în așteptarea liftului, a autobuzului, la semafor, la magazinul de la colț. stăm la coadă la aparatul de făcut cafea, la ghișeul de la poștă, la cabinetul medicului. stăm la coadă la intrarea într-un amfiteatru sau într-o sală de spectacol, în piața de flori până ce bătrânica vânzătoare termină de pregătit buchetul pentru clientul de dinaintea noastră... stăm la coadă la dozatorul de înghețată, la magazinul de pantofi, și chiar și la librărie. cu alte cuvinte, stăm la coadă cam peste tot. astăzi mi-am dat seama de un lucru important [impresionant, mai degrabă], și anume de faptul că la Doamne-Doamne nu stăm niciunul niciodată la coadă. primim întotdeauna ceea ce avem nevoie. Doamne-Doamne nu zice: „tu erai? hehe! păi stai un pic, mai sunt milioane de oameni înaintea ta care au nevoie de ajutorul Meu în secunda asta!” la Doamne-Doamne nu stăm la coadă, suntem mereu tratați cu întâietate. oare merităm? dar oare conștientizăm ce mare binecuvântare? oare...?

dimineața joioasă

...

o nebună de la etajul șapte se trezește devreme, înaintea Soarelui. îl pândește tiptil, iar când apare își încarcă sufletul cu bucuria tabloului mereu schimbător al Cerului. deschide fereastra, inspiră aer proaspăt și-și spune-n sinea ei: „ce frumoasă-i dimineața! bine-ai răsărit, dragă Soare!” [poza asta-mi amintește de Buffon, regarde le ciel și copilul-iubitor-de-fluturi...]

scrisoare de mulțămire

Timișoara, 

26 Brumărel 2015

Dragă Bunicule-al-Bucuriei,

         Aș fi vrut să-ți împărtășesc aseară câteva rânduri, dar drumul de întoarcere a fost atât de lung și plin de însemnătate, încât am ajuns pe strada Stelelor frântă de osteneală. Eram extraordinar de fericită, dar n-aș mai fi putut deschide polarul pentru a-mi aduna gândurile. Totuși, ca să se păstreze mai bine amintirea celor simțite, îți scriu acum.

       Anul acesta am revenit la Sâmbăta de mână, doicaunul, în semn de mulțumire pentru Darul cu care ne-ai întregit. Pe mine prin el, și pe el prin mine. Primul lucru pe care l-am făcut a fost să ne umplem lăuntrurile cu aerul acela binecuvântat de munte. Am inspirat adânc, bucurându-ne de culorile arămiu-aurii-verzui ale pădurii... Au fost de-ajuns privirile, nu ne-au trebuit cuvinte, Apoi, înaintând pe cărare, am căutat băncuța. Dispăruse, nu mai era acolo. În locul ei au fost plantați niște pomișori care peste ani vor crește mari și frumoși. [Așa vom fi și noi, de vom continua să păstrăm puternică temelia, să ne păzim iubirea sinceră...]

         Dragă Bunicule, ne-ai fericit din nou. Ne-ai fericit cum numai oameni-icoană asemenea ție ar putea s-o facă. Ne-ai fericit prin Familia din care ne-am dat seama că facem parte fără a avea vreun merit, ci pur și simplu pentru că suntem privilegiați... Ne-ai învățat că distanțele nu sunt ziduri atunci când oamenii se iubesc și că, pentru câteva ore petrecute împreună, se sacrifică prin frig și ploaie și  vânt și gări anonime. Ne-ai reamintit că trebuie să avem „inimă curată și minte întreagă”. Că trebuie să ne „depășim prin credință și să ne dăruim prin iubire”. Ne-ai vorbit despre frumusețea familiei întemeiate pe valorile tradiționale prin glasul lupilor tineri. Ne-ai înseninat chipurile prin faptul că zilele acestea două au fost minunate, „pe măsura sufletului tău”. Ne-ai mângâiat de Sus pe fiecare și am simțit acest lucru ca pe-o binecuvântare... Ne-ai trimis un ucenic-icoană care să ne sădească gânduri bune în suflet, care să ne povățuiască atât de bine încât să ne simțim ca niște nou-născuți, ca după spovedanie.          

           Dragă Bunicule, știm că într-un fel inexplicabil ne porți și pe noi într-un colțișor dintr-un sertăraș al inimii tale mari. Ne-ai dat putere pentru întărirea temeliei și-ți suntem recunoscători...

cu bucurie,

 G.  

52 și 25

...

52 și 25, ce frumoasă și oglindită întâmplare! [căci întâmplare înseamnă, de fapt, „din voia lui Dumnezeu”] împreună am redescoperit altfel matematica. am transformat-o într-o numărătoare-așteptare-cu-răbdare, într-un joc de copii mari care încă se bucură de viață ca unii mici, într-un prilej de a ne aminti de acea seară răcoroasă de Brumărel și a-i mulțumi bunicului pentru că ne-a așezat pe băncuță pentru a-i asculta povestea. continuarea o cunoști... 

aripi pe pământ

foto: © PhotogrAndra

când oameni și locuri dragi sunt departe kilometric, nu-ți rămâne decât să închizi ochii și să-ți imaginezi că ei sunt acolo, lângă tine, îmbrățișându-te. că te afli în acele locuri-mângâietoare-de-suflet unde ai avut răgaz să privești cerul, stelele, norii, luna și soarele, unde ai ascultat șuierul ierbii și serenadele greierilor, unde ți-a fost teamă să nu-ți cadă vreun măr în cap în timp ce desenai forme norilor uitându-te printre crengi... of, cuvintele nu vindecă dorul!

vinovatul

...

Dacă trecut de ora 10pm mi se întâmplă să fiu voioasă și plină de viață ca și cum ziua abia ar fi început, nu e datorită polifoniei cotidiene [aceeași și mereu alta] sau poznelor aducătoare de surâsuri ale traducătorilor, ori timbrelor de 60 bani cu maci, sau frunzelor aurii ce acoperă Calea Torontalului, nu e nici măcar datorită prăjiturilor [cu mere, foi de miere și alte minunății, toate primite în dar de la mătușa care mereu gătește bunătăți] mâncate la 6 fără ceva, sau ciocolatei lichide cumpărate special pentru că e cu B12, sau orei de swing [încă sunt stângace la a bate step-step, triple step... asta ca să nu scriu că sunt pe lângă complet], sau pufuleților înveliți în ciocolată, sau albumului Grigorescu împrumutat de la muzeograful de pe strada Lunei [omul acesta chiar are un muzeu în miniatură acasă și știu pe cineva de la Sibiu căreia tare i-ar plăcea să treacă în revistă lucrușoarele valoroase adunate de el de ani de zile], sau ceaiului negru cu lapte băut în Cărturești alături de un omuleț nou cu pretextul de a face schimb de vederi [eu am fost privilegiată pentru că am primit una îngălbenită de vreme, provenind de la două generații], sau liniștitoarelor fărâme șandreene, sau compotului acrișor de gutui pregătit de sora cea grijulie... Au avut și acestea toate adunate rolul lor, dar adevăratul vinovat ești tu. Știu că nu-ți plac fetele care vorbesc mult, așa că tac. E târziu...

horă tomnatică

dacă te întrebai cât, ei bine...

schimbare de treacăt

...

Zilele-au căpătat un alt treacăt. Trec altfel, voiam să scriu. Nici nu apucăm bine să ne dezmeticim urdorile, că se și apropie venirea lui Ene pe la gene...Și totuși, sunt pline-pline-pline. Pline-ochi, cum spune vorba românească.

Am fost Acasă. Scurt, dar mângâietor.[Drumul de patru ore mi-a amintit că Acasă rămâne Acasă mereu, indiferent în ce alte locuri te poartă viața.] Cu îmbrățișări ale celor dragi. Cu priviri și tăceri al căror înțeles nu e neapărat limpede, nici fără de ghimpi pentru „gândacul dintre coaste”. Cu o vizită de câteva minute în grădină, pentru a trece în revistă ce mai fac pomii și Căsuța Curcubeu. Cu Ștrămpănel care abia își aștepta un partener de fotbal. Cu tort de zahăr ars și cremă de ciocolată pentru cei doi sărbătoriți. Cu urcat la Casa unde-L simțim mai aproape pe Doamne Doamne. Cu...tot ce înseamnă Acasă.

adiere tomnatică

...

„Bonjour! ...Auăleu! Vai mie! Vai mie...” 

 Aceasta a fost doar una dintre replicile care ne-au adus azi râsul pe buze. Venea din partea domnului Z., pe care fetele l-au luat la rost că nu și-a făcut treaba ca la carte elvețiană.

Două săptămâni. Au zburat ca o clipită. Ceea ce mi se pare extraordinar e faptul că nu mă simt deloc străină. Chit că mă pierd adeseori și nu mai știu unde sunt, orașul ăsta mi-a devenit din prima zi un primitor Acasă. Nu mai găsesc zecile de obloane verzi cu care-mi delectam privirile pe fiecare stradă din Sibiu, dar descopăr, în schimb, destule alte micutisme care să mă preocupe: balcoanele cu mușcate, aleea cea lungă [și pe care se aștern acum gălbui-arămii frunze] a Căii Torontalului, bătrânicile vânzătoare de flori din Piața 700, pâinea bavareză, ștampilele graffiti de pe ziduri [ultima care mi-a plăcut a fost cea cu „Loc magic”, văzută duminică, imediat după ce-o asigurasem pe Tina c-ai parcat-o în siguranță], denumirile străzilor, plus atât de multe altele de care nu-mi amintesc acum poate din cauza oboselii...

Mâine mergem să-i convingem pe părinți prin viu grai că fericirea nu e doar așa, de flori de măr de mai și de liniștire a grijilor, ci că suntem recunoscători de chiar-chiar pentru acest început de aprofundare împreună...

47

...

Dragă tati,

Anul ăsta de ziua ta am simțit un altfel de dor. E imposibil de greu de surprins în cuvinte bătăile  inimii, dar știu că, deși a fost o lucrătoare zi obositoare ca toate celelalte pentru tine, ai primit și micile gânduri bune trimise de aici, căci distanța nu e loc...

Cu drag 

și cu recunoștință pentru omul care ești.

What's new about "the future Mrs.Cama”?

...

Nu am renunțat la scrisul copilăresc-criptat, dar au fost zilele atât de pline, încât pur și simplu n-am mai apucat să scrijestez nimic. La fel s-a întâmplat și cu promisa scrisoare pentru Ștrămpănel, care tot mai așteaptă să prindă viață pe un petic auriu cumpărat de la magazinul de pe colț, cel care „vinde bucurii”. Oarecum, poate e mai bine să devin mai rezervată, însă, pe de altă parte, știu că nu vreau să renunț la pseudojurnalul ăsta cu care am crescut încă din timpul liceului...

De când cu schimbarea, mă simt într-un soi de maraton care mă umple de liniște. Sună paradoxal, nu-i așa? Maraton pentru că din zori și până târziu în noapte aprofundăm doicaunul urnirea, revizia și algoritmul, ținerea de mână fără grabă [acum nu mai am trenuri de prins], gătitul [deja ne-am specializat în tot soiul de combinații de legume la cuptor], plimbatul pe străzi necunoscute mie [ție ți se pare amuzant și mă testezi să vezi cât de pierdută în spațiu sunt], dar și împărtășirea momentelor frumoase alături de prieteni diamantini. Liniște pentru că grija ta de fiecare clipă mă face să mă simt o privilegiată, ca un pui de rândunică învelit de căldura aripilor mamei lui...

Revizia are părticica ei de merit. Învăț în fiecare zi să-mi exersez meticulozitatea, atenția, grija pentru scrisul corect, și câte și mai câte... Cu alt răgaz, o să-ți povestesc mai pe-ndelete despre porțiile de râs datorate exprimărilor șui din unele traduceri, care le dau avânt corectorilor atunci când proiectele vin de-a valma. Azi am găsit eu însămi câteva expresii care mi-au smuls zâmbete largi. Poate-mi voi face timp să scriu zilele viitoare și despre ele. Întâi de toate, va fi despre „bifă!”.

25 [un sfert de veac]

...

darul nostru de 49 nu a fost nici tortul de ciocolată, vișine și nuci, nici aranjatul cărților, ci faptul că am fost împreună. că ne-am umplut de praf împreună, că am întors casa pe dos și apoi am pus totul la loc. că te-am sărbătorit alături de câțiva diamantini prieteni de-ai tăi, care acum au devenit și-ai mei... totul împreună.