...
exercițiu de răbdare, exercițiu de vedere a rostului. nimic nu e în zadar. dacă ți s-a dat acum acest lucru de făcut, înseamnă că poți. [pot pentru că nu mai sunt doar pe jumătate și pentru că mă întărește Doamne Doamne prin tine...] poate că cele citite și scrise nu-mi vor ieși pe cealaltă ureche. să lase măcar niște dâre pe cărare - așa cum face și Helix pomatia. nu ți-am spus că voiam să merg mâine acasă și ca să mă plimb după sânziene și ochiul-boului pe câmpuri necosite. eventual să mă prindă o ploaie bună de Cireșar și să mă facă ciuciulete, așa cum pățeam anii trecuți. sau să fie bălțile atât de mari, încât să trebuiască să plec direct încălțată cu cizmele de gumă ale mamei. o să-ți povestesc într-o zi despre discursul indirect liber, ca să vezi ce lucruri faine învață literatiștii. și după ce-o citesc, îți scriu și despre cartea care nu conține deloc vocala „e”. [ chiar începusem să-mi imaginez cum arată cuvintele ciuntite, când de fapt e un adevărat exercițiu de căutare al domnului Perec]. azi a fost soare și cald, dar eu tot cu ciorapi de lână stau prin casă. abia când le-am văzut ieri pe fetele cu trotinete din fața bibliotecii mi-am dat seama că poate chiar am devenit o friguroasă...