...
Am fost adineauri să-i încarc creditul mamei. Așteptându-mi rândul, nu am putut să nu rămân frapată de o scenă care m-a pus pe gânduri... O angajată în cămașă albă încerca să le convingă pe o tânără și bunica ei să cumpere un abonament de șaișunu de lei, prin care, chipurile!, ar fi avut nu doar cablu, ci și internet pe tableta ce se afla în fața lor. Tânăra, cu o expresie destul de naivă pe chip, asculta fascinată [gândindu-se probabil la perspectiva pe care avea să i-o dea o asemenea schimbare] cuvintele angajatei în cămașă albă și i le repeta bunicii, ca și cum aceasta nu le-ar fi auzit din prima. „Și avem și programele și internetul, tu bunică...” Bătrâna cu basma pe cap tăcea. Le asculta expunerea. Apoi a zis senină: „Eu nu vreau, doamnă, nimic. N-avem nevoie. E prea scump. De unde să plătim atâta în fiecare lună?” „Și eu ce fac, bunică? Ce fac?” Bătrâna dădea din cap că nu. Ea o știa pe-a ei: la ce-i trebuia un asemenea abonament? Concluziile n-o să le scriu eu, un agent comercial la rându-mi. Te las pe tine, dragă cititorule, să rumegi la toate acestea...