...
„Autenticitatea cucerește!” - Mi-am amintit azi că așa mi-ai spus într-o după-amiază când mă îndreptam spre chiubicăl. Nu ai uitat să precizezi nici de unde știai acest îndemn, ca să-mi fie și mai drag și să mi se întipărească în inimă... Autenticitatea cucerește! Autenticitatea cucerește! Autenticitatea... Până la urmă, ce e autenticitatea? Dacă tu m-ai cucerit, înseamnă că ești autentic, nu? [mai știi metoda lui dacă și numai dacă?] Am filtrat cuvântul prin astă prismă și mi l-am definit ca referindu-se la Viață, la acel ceva altfel care te face unic. La acel nu-știu-cum-să-i-zic care te mi te arată având exact valorile de care am nevoie azi [azi e în fiecare zi] pentru a crește. În seara asta, în drum spre căsuța portocalie de pe strada-al-cărui-nume-nu-l-știu-taximetriștii, m-am gândit la faptul că fiecare om e autentic, căci fiecare e diferit. Cum îl înțeleg pe „autentic” acum? Îl văd ca pe acceptarea a ceea ce sunt, a ceea ce aduc eu celor din jur și locului unde mă aflu... Dacă simt că ceea ce fac izvorăște dinlăuntru, atunci sunt fericită. Pe autentic îl înțeleg acum ca fiind vioiciune. Autentic, adică purtându-ți unicitatea și nerenunțând la ceea ce de atâtea ori îți poate aduce calificativul de nebun. Autenticitatea mea vreau să fie simplicitatea...