Când m-a sunat tata de dimineață, m-a întrebat cum e la 23. A râs grăind: „Te simți bătrână?”, apoi tot el a adăugat: „Nuuu, acum ești cea mai tânără! Ai aripi, zbori!” Apoi, cam peste vreo două-trei ore, în timp ce mă îndreptam spre casa cutiei roșii, o tanti de pe bicicletă [ pe care nu o cunoșteam, de altfel ] mi-a urat un trezvitor „Hristos a înviat!” [ m-am gândit că poate datorită săcăteului de pe umăr - avea și dumneaei unul - dar, până la urmă, cine știe? bucuria rămâne, ea contează! ] Când am lăsat pachețelul, tanti cea drăguță de la ghișeu mi-a înseninat și ea ziua [ ca să nu mă mai plâng că toți angajații poștei sunt încruntați și lipsiți de entuziasm ] „Doi clienți din câți cunosc eu trimit colete ambalate impecabil. Și unul dintre ei sunteți dumneavoastră...” [asta pentru că era doar o carte; când forma e mai ghidușă, și împachetatul e un pic șifonat ] Am venit acasă la căsuța portocalie, mă aștepta cartea doamnei Liiceanu. Antrenament pentru Microsoft-ul după-amiazic, telefonul suna aproape ca la call-centre [cei care nu mă puteau îmbrățișa fizic, voiau să știu că îmi sunt aproape în gânduri ] La patru jumate am plecat supărată, după morala Tâlvanei că iar m-am îmbrăcat ca o babă, chiar și de ziua mea. După patru ore și zece minute cu căștile pe urechi, am terminat munca din chiubicăl și am ieșit fericită din spatele ușilor autoblocabile. Tocmai voiam să-l sun înapoi pe lupul-tânăr-care-mă-sună-o-dată-pe-an, când am văzut o față cunoscută salutându-mă. Am dat să-l rog să aștepte câteva secunde până răspund, când am văzut că, de fapt, era înconjurat de nenumărați diamantini care-au început să cânte. Erau cu toții acolo: otesiștii cei dragi și voioși, Tâlvana, Poezitoarea, Spiridușul-cel-culegător-de-ochiul-boului, copilul-cu-ochi-de-pian, fata-cu-părul-de-aur-și-rochie-albastră, până și băiatul-cu-bube-de-cacao... Am rămas mută. Stupefiată. Fără cuvinte. Veniseră acolo pentru mine. Își lăsaseră grijile examenelor și ale celorlalte lucruri de rezolvat acasă și veniseră să mă îmbrățișeze. Nu scriu asta doar așa, de flori-de-măr, ci pentru că simt într-adevăr: mă întrebam în acele clipe de ce, dat fiind că eu am făcut infim de insignifiant pentru ei în ultima vreme... Eram mută. Doar tu, de mi-a fi auscultat inima, ai fi înțeles... Am acum lângă mine o minunată cutie poștală, în care-am găsit petice cu gânduri sincere de la fiecare dintre ei [ plus de la cei care nu putuseră ajunge]. Dragii de ei! Numai Doamne Doamne știe cât m-am gândit săptămânile trecute la faptul că arta scrisoricească trebuie să prindă altfel viață și în interiorul OTS-ului și întrezăream cumva ideea unei cutii. Că am primit-o, vom trece și la împărtășit bucurii prin intermediul ei...
Culese din cele 27+1 plicuri/ felicitări/calde urări din cutia roșie:
„Azi e acea zi în dimineața căreia adun ochiul - boului și flori de câmp de pe unde apuc, ca să te bucuri și să nu uit de gingășia lui Doamne Doamne, să nu uit că din dragoste ne-a creat pe toți.”
„Frumusețea este întotdeauna în ochii celui care privește, pentru că oamenii sunt ceea ce știm noi să găsim în ei.”
„Oricare ar fi comoara ta, să o ții în palmă ca și cum ai ține apă, pentru că dacă o strângi, dispare. Dacă o însusești, o distrugi. Las-o liberă, și rămâne a ta pentru totdeauna.”
„Să ai un zâmbet și o privire caldă pentru fiecare și să nu uiți că nu e o întâmplare omul de lângă tine; Dumnezeu îl trimite spre zidirea ta.”
„Azi fiind ziua ta de naștere, e o zi sau un timp bun pentru a reflecta la timpul petrecut până acum și de a formula noi gânduri pentru viitor, fiindcă e mai importantă viața din anii tăi decât anii din viața ta. Umple-ți timpul cu Viață din seva veșnniciei!”
„Ai grijă de darul de la Dumnezeu pe care l-ai primit și să lucrați împreună pământul inimii, pentru a putea rodi faptele bune, ale căror semințe Dumnezeu le-a sădit în voi și din care să hrăniți mulțimea flămândă de bunătate și iubire.”
„Apropos, să știi că într-un final tot a avut tata dreptate când zicea: „-Tuuu, nu vă mai certați, tuuuuu, că ajungeți una într-un colț de lume și alta în altul, și vă plângeți dorul!!!” ”
„Și te mai rog să nu renunți niciodată la scrisorile tale. Niciodată! Să scrii, să verși suflețelul tău în călimara de cerneală și să dai și altora din el. Așa va crește și mai mare, și mai mare, până vei avea un suflet cât o sută sau o mie sau un infinit de suflete!”
„Și-am mai învățat ceva: Orice-ar fi, nu căuta! /Nu știi omul când rodește și rodul cui dăruiește! /Pentru toate îți mulțumesc și din suflet îți doresc:/ Rădăcinile să îți fie ancorate-n Apa Vie /Apa Vie e Hristos / Și adapă bucuros!”
„La câtă bucurie am văzut în ochii voștri, nici nu știu ce să-ți mai urez acum, de ziua ta. Să vă țină Dumnezeu „năravul” și să vă așeze frumos!”
Oare am crescut azi? Oare? Mulțumesc pentru că sunteți...
© Maria - Spiriduș