...
mă trezesc din ce în ce mai des cu întrebarea: „și, Georgi, ce mai faci?” ca și cum lumea, acum că știe că mi-am înjumătățit doza de chiubicăl, se așteaptă de la mine să răstorn munți. de acum înainte aș vrea să-ți povestesc nu lucruri mărețe, ci măcar faptul că-mi duc la îndeplinire promisiunile făcute. că citesc din domenii cât mai variate, așa cum mi-am propus încă de la începutul lui Prier. că nu mai cumpăr cărți, ci descopăr cotoarele care așteaptă cuminți în raft. că lupt pentru vechiul-nou-același-altfel vis spre care doicaunul împreună creștem. [restul nescrisului îl vei descoperi pe parcurs...]
cartea doamnei Liiceanu am primit-o de ziua mea [ anticipat ], pentru a fi „cu capul în nori și picioarele pe pământ” [ interpretarea acestei expresii e suprarealistă în viziunea dăruitorului ] am găsit-o puțin șocantă pentru toate poveștile atipice din cuprinsul paginilor ei. mi-am dat seama că lumea de pe planeta Micului Prinț, universul meu de oameni-diamantini-și-iubire-curată e foarte diferit de ceea ce se întâmplă în realitate ... important e că m-am ales cu o mare lecție de viață: te voi prețui mai mult pentru ceea ce ești și cum ești!