...
Ieri am pășit pragul casei de pe strada Lalelor. Pardon, Lalelelor. [ Asta după ce timp de patru ani i-am trimis doar scrisori... ] Așadar, ca să rămânem în ton, gazdei noastre dragi, adică „cea-mai-bună-prietenă-a-mea-din-scrisori”, i-am dus un mănunchi de... lalele. Și am asaltat-o, bineînțeles, cu o ursulească îmbrățișare de luni de dor. Deși gripată, ea ne-a primit cu brațele deschise și cu delicioasa prăjitură cu bulion și nuci [ pentru frământat, meritele se cuvin, de fapt, doamnei Angela]. Apoi, după ce ne-a împărtășit câte ceva despre viața în orașul turnului strâmb, după ce am inspectat camera cu perete-colaj, după ce ne-am înfruptat cu dulcele copt, ne-am urcat în Tina și-am purces spre groapa cu „diamante” de la Turda, spre a ne bucura de surpriza bine tăinuită. Am reînvățat de la Iona să apreciem viața și tot ceea ce ne oferă, iar atunci când ne va fi greu, ne vom aminti că există mereu o cale de ieșire, că „răzbim noi cumva la lumină”... Mulțumim, Ana!