...
e 3.35 am. mai sacrific două minute de somn pentru a-ți împărtăși din firimiturica mea de bucurie [ nu de alta, dar scriindu-ți, și știindu-te zâmbind dimineață, mă odinesc ca și cum aș fi dormit ore întregi...] înainte să plec din clădirea cu uși autoblocabile, aproape mă întristase vocea obosită a tantiei care mi-a trimis mașină galbenă să mă lase în fața porții căsuței portocalii. apoi, la coborâre, am înmânat tânărului șofer biletul să-l semneze. reacția lui încă mă face să surâd și să cred că e bine să fii cum ești și cum simți, chiar dacă o lume întreagă nu e ca tine. a luat penița, apoi a exclamat cu oareșce melancolie : „de când n-am mai ținut un stilou în mână!” aș fi vrut să-i mulțumesc pentru că mi-a amintit de ce m-am încăpățânat dintotdeauna să nu renunț la condei și la tot ce-mi dă ghes inimii...