...
O cunosc de aproape trei ani. Pe atunci nu bănuiam însă cât talent se ascunde în spatele ochilor ei sinceri și mari. Câtă râvnă, câtă putere de sacrificiu, câtă muncă. Am învățat s-o descopăr pas cu pas. Întâi în lunga călătorie cu trenul până-n celălalt capăt de țară, apoi din scrisori, din poveștile împărtășite, și mai ales din recitalurile unde mi-a bucurat auzul. Azi, când am văzut afișul pe cilindru, cu numele-i scris mare, în calitate de solistă, am zâmbit din toată inima. Îmi venea să le împărtășesc tuturor bucuria mea. Cât de repede au trecut lunile astea! Parcă o văd și acum în parc în luna lui Răpciune, înainte să se întoarcă la Weimar, spunându-mi cu nespusă căldură: „Georgiiiii, în 12 Martie am concert la Filarmonică și-aș vrea să fiți acolo...” Or, ziua aia e mâine! Mâine o să fie acolo, în rochia-i verde, în fața clapelor zebratice. Eu? Eu o s-o studiez cu atenție, ca întotdeauna. O să mă fascineze mereu muzicienii, căci sunt conștientă că oricât de mult voi căuta să-i înțeleg, esențialul îl voi putea doar intui, nu simți.
pies: o să fiu una cât trei, și pentru ceilalți doi oameni dragi care fizicește vor la niște mulți km depărtare...