Vin românii, vin la Oașa iar...
...
Cu fiecare clipă care
trece rămânem aceiași și, totodată, devenim alții…
Fiecare călătorie și fiecare om pe care îl întâlnim ne aduce în inima
sufletului ceva nou, deși aparent nu se schimbă nimic. Eu de fiecare dată când
merg la cele trei locuri de Acasă, simt că mă întorc alt om. Mă simt
binecuvântată de Doamne Doamne că m-am născut în România pentru că nu știu unde
altundeva aș fi putut trăi la fel...
Oașa e unul dintre cele
trei Acasă. Asta am simțit de la bun început, din primul moment în care am pus
piciorul acolo acum doi ani. Uneori aș vrea să pot prinde în cuvinte sau în
fotografii plinătatea Bucuriei care te învăluie într-un asemenea loc, ca să
înțeleagă mai mulți dintre cei dragi de unde dorința de a mă întoarce
mereu-mereu acolo, dar… cam atât. Bucuria se simte și se trăiește, nu se
exprimă în cuvinte. Ele pot rămâne doar simplă amintire și provizie de optimism
și nădejde pentru când norii încep să se-nvolbure…
M-am întors, așadar,
alt copil. Aceeași, dar o altă eu. Am învățat multe, de care sper să țin cont
de acum înainte. Am trăit în câteva zile cât pentru o veșnicie, căci acolo timpul chiar nu mai are ticăit. Am
cunoscut din nou tineri minunați, tineri cu adevărat nădăjduitori în Doamne
Doamne și am revăzut, după ceva vreme, două chipuri luminoase de care îmi era
dor. Spiridușul cel ghiduș mi-a împărtășit bucuriile, mai ales cele venite după
mai bine de douăzeci de ore de nesomn. Am spălat vase cât pentru o viață
întreagă, dar am făcut asta cu Bucurie, știind că e cu rost. M-am hrănit cu
rugăciune și cu liniște, cu seninătatea lupilor tineri, cu nemărginirea lacului,
cu sfaturi liniștitoare de care aveam tare multă nevoie. Am redobândit
conștiința că noi, tinerii români, avem datoria de a lupta pentru acest neam
pentru care atât de mulți și-au dat viețile în închisorile comuniste. Cu alte
cuvinte, „Să apărăm cu râvnă Ortodoxia/ Și-acest popor de sfinți și de eroi.”,
cum spune așa frumos cântecul. La conferințe i-am văzut și i-am auzit povestind
despre viața din închisoare pe domnul Demostene Andronescu și pe
doamna Galina Răduleanu, iar filmulețul cu Părintele Lungeanu mi-a străpuns
inima.
De fiecare dată când merg la Oașa capăt daruri neprețuite. Am învățat că „Nimic nu e întâmplător, totul
e proniator.”, cuvinte aparținând Părintelui Galeriu cu care ne-a întâmpinat ieri Părintele Stareț Iustin în
predica sa. Oașa m-a învățat să iubesc costumul popular și tradițiile
românești, m-a învățat că munca e dătătoare de bine și cu folos, m-a învățat să
deschid ochii și să am răbdare…Nădejde și răbdare. Umbra înspre bine.