„Aici totul e de-a una. Totdeauna…”
pies: foto pentru A. pentru când ți-e dor de casă...
...
Despre unii oameni
ajunge să știi că există. Dacă îi vezi din când în când, te poți considera
fericit. Nu pentru că ți-ar expune țâșpe lecții de viață, ci pentru modul în
care înțeleg și trăiesc ei viața. Uneori nu e nevoie nici măcar să-ți vorbească; ajunge
să-i privești, căci din felul lor de a fi răzbat toate… Îți dai seama atunci că
mai sunt multe-multe pe care să le înnoiești în tine, deși ți se pare că
mereu-mereu faci renovări. Unii oameni au puterea să îți arate unde s-a
scorojit peretele inimii fără să-l demoleze. Venind cu o daltă subțire, ei
înlătură bucățile nedesprinse și apoi vindecă rana cu vopsea proaspătă. Când
știi că există astfel de oameni, atunci viața capătă rost.
adevăratul rost al lui
decetocmaiacumneamgăsitsămergemacolo o să-l înțelegem probabil peste ceva
vreme. [deși,
sinceră să fiu, liniștea asta n-aș fi căpătat-o dacă aș fi pus pretextul
înainte și aș mai fi amânat o dată. adevărul e că uneori e nevoie de o oarecare
doză de nebunie; altfel prea te cufunzi în monotonie!] în două zile m-am întors o eu altfel. am plecat să încerc să fiu de folos [ „gândul omului”], și iată că, în loc de perete
scorojit, am adus acasă unul văruit. am fost atât, atât de aproape de strada Lalelelor, căreia i-am tot trimis plicuri
de trei ani încoace. [ cât
de paradoxal, nu-i așa Anule? eu să vin la „sora cea mică”, iar tu să fii la
celălalt capăt al pământului… când te întorci, musai să mergem o dată împreună!] învârtita din Unirea va rămâne memorabilă, în mod
sigur. [ de două ori memorabilă: și pentru dus, și pentru
întors.] despre minunăția
căușului de viață și a „dealurilor pufoase” care îl străjuiesc simt că nu am
cuvinte să scriu. nici despre oamenii-eroi care au văruit peretele scorojit fără
ca eu să-mi dau seama. îi știe Doamne Doamne și asta e de
ajuns…