...
„Să ai încredere și răbdare! Chiar și în propriile puteri!”
dimineață am fost ursuză. mă gândeam în sinea mea că trebuie să fie din cauza norilor posomorâți... cu fiecare treaptă urcată îmi doream ca orele amiezii să aducă măcar o rază de soare, măcar un mic bobârnac de avânt de luni. apoi ploaia. apoi orele posomoroase. apoi plimbarea vrând-nevrândă... cu florile pe umăr, mi-am dat seama că era ceva schimbat în aer. am deschis ochii larg și m-am oprit două secunde lângă un oblon verde. le-am zâmbit domnilor care joacă mereu table între ramurile baobabilor. trec în fiecare zi pe acolo, dar azi după-amiază era ceva diferit în parcul bibliotecii. nu doar razele blânde de soare de după ploaie... era un verde crud care îmbrăcase cu viață ramurile golașe, un verde în fața căruia nu ai cum să nu te oprești cu bucurie de nou început. natura ne învață să zâmbim și să apreciem lucrurile mici și simple...