...
revederea primăvăratică cu Sherlock e de vreo trei ani încoace un veritabil avânt pentru mine. mereu un motiv de Bucurie. acea Bucurie care „radiază” doar dintr-o prietenie adevărată. revederea asta e mereu altfel (căci nici noi nu mai suntem aceiași) și se tot coace cu trecerea timpului... ieri ne-am strâns umbrelele pentru un Italian Latte în Atrium Cafe. cu poveste despre licențe, cursuri din ce în ce mai absconse (nu de alta, dar știu că-i place cuvântul), boacăne de-ale mele, descoperiri vieneze de-ale lui, planuri de viitor, pseudotachinări și multe altele... am primit nu doar utile sfaturi, ci și ceai Meinl „pentru inspirație”, plus cele două romane ale doamnei Woolf de care mi s-a năzărit recent că mai am nevoie. nu oi fi eu băutoare de vin (gândește-te la analogia cu schimbarea gustului băuturii în timp), dar am descoperit că terapia prin scrisori și prietenii de nădejde e cel mai bun medicament pe care mi-l pot „administra”. fără a fi nevoie de consultat alt medic ori prospect...
mulțumesc, detectivule!