...
când mă uit înapoi, nu pot decât să zic: asta da zi plină de joi! mai ales că e aproape 11pm și sunt curios de senină și binedispusă. pentru că maraton de fugi. de acasă la facultate și bibliotecă, și de la Billa în parc, apoi din piață în piață (cu poveste și pufuleți optimiști, că altfel nu se poate!). pași mici, grăbiți ori nehotărâți, din care culeg totuși de pe drum sâmburi de speranță. pentru că oameni diamantini. diamantini cu steluță. chiar și atunci când eu sunt colțuroasă, neștiind să primesc tot ceea ce ei au și vor să-mi dăruiască. nu prea recunosc de multe ori acest lucru, dar păstrez înlăuntru o oarecare frică atunci când vine vorba de oameni. pentru că îmi cunosc neputințele și știu că uneori ajung la stadiul în care ori răspund ca un perete (și cei mai mulți renunță la a se lupta cu morile de vânt ale inimii mele), ori mi se spune că „sunt prea mult” (intenționate ghilimelele). prefer așadar să îi anunț cât pot de clar pe necunoscuții care se apropie de mine de pericol (dacă nu iau aminte, măcar știu că i-am avertizat de la bun început). dacă îți poți închipui că într-un om pot coexista un Scrooge și un copil visător și bucuros fără motiv, atunci cam astfel de aluat sunt. pentru că mulțumesc. pentru că mulțumesc cu steluță. pentru că BUCURIA e neprețuită. pentru că iubim Sibiul. pentru că în astfel de zile de joi îmi doresc să mi se mai ofere o dată șansa de a lua de la capăt facultatea de litere. pentru că mi s-a făcut neînțeles de dor să vorbesc cu cineva în franceză. pentru că ceai de răceală cu miros de rășini și plic albastru, cu steluțe. pentru că magnolie. pentru că sănătatea o prețuim abia atunci când șchiopătăm. pentru că dor și pentru că joi.