„Oriunde s-ar afla durerea, cuibul ei tot în inimă rămâne.”
Când eram mică-mică-mică credeam că dacă îți intră o țeapă în deget și nu o scoți, urmează să-ți crească un copac din ea (nu știu cine a născocit asemenea poveste, cert e că eu chiar credeam în ea). Mă și imaginam la un moment dat cu copacul mergător după mine...Mi-am accidentat degetele și dorurile. Greu e la oraș pentru copiii de țară. Ibricul alb în care fierbe dimineața ceaiul de mentă a rămas acasă, aici am revenit la buruieni frumos ambalate și la trezitul devreme. Așa mi-aș fi dorit azi să mă spele ploaia, să ajung ciuciulete; dintr-un oarecare celulozic motiv eram însă de partea cealaltă a geamului...