„Soarele lovește bolta cerului în orizont și aburul dimineții spală înrourata lume, fugărind întunerecul cu cântece de cocoș. Și ziua crește ca o poezie în ritm ascendent, frumoasă, demnă și pură, ca și când chipul ei ar fi mereu același ca la început când a luat naștere ființa.
Cu sufletul deschis să ne plecăm în fața misterului creației, să-i cucerim înțelesul și ca nimbați cu săgețile soarelui să cultivăm ogorul nostru, al nostru, cei ce iubim plugăria și poezia, meșteșugul și arta, rod al vieții necunoscute într'o lume ignorată. Și de aici din bătătura noastră să dăm mâna cu mesagerii spiritului creator, pentru că cerul nostru nu e gol, ci lăcaș de aur și bucurie al celor însetați de comori nepieritoare.”
(Treptele bucuriei, Ernest Bernea)