„Dacă găsești un drum fără obstacole, probabil că drumul acela nu duce nicăieri.”
(J.F. Kennedy)
M-am raportat mereu la cei care fac mai mult decât mine, care sunt mai mult decât mine, la oamenii pe care îi admir, pentru a reuși să merg mai departe și să devin un copil mai bun. Când mi s-a părut că am multe de făcut și că n-o să reușesc să termin (și să iasă totul așa cum trebuie), am încercat să mă gândesc la cei care în același interval de timp se adună (nu știu cum) și rezolvă de zece ori mai multe decât mine... Uneori devin agitată din cauza unor amănunte nesemnificative și, involuntar, mă strâmb sau mă încrunt. Abia diminețile trecute mi-am dat seama cât de important e ca oamenii să aibă fețele senine și să nu-i încarce și pe cei din jurul lor cu grijile care-i apasă. „Multe” avem toți, însă nu ni le rânduim la fel. Și până la urmă, dincolo de toate, oare nu ne dorim să fim fericiți? Un zâmbet e cel mai frumos lucru și nu ne costă nimic să-l dăruim..Mai beau un ceai de mentă și mă gândesc că următoarele două săptămâni o să fie minunate, pline de oameni și artă și bucurie...