6 decembrie 2011, Sibiu
Dragă Moș Nicolae,
Aseară eram tare fericită, reușisem să pun firimituri de lucruri simple în plicuri pentru oamenii dragi. Nu pot descrie ce am simțit văzându-le reacția, de îmbrățișările pe care le-am primit nici nu mai vorbesc. În drum spre 317 am adunat lacrimile curate ale cerului (tu ai fost cel care le-a trimis, așa-i?)... După porția de clementine, am răscolit printre gândurile de anul trecut, eram tare curioasă să-mi amintesc ce simțeam atunci și-mi doream să-ți scriu din nou, dar nu-mi puteam struni cuvintele. Până la urmă n-a ieșit nimic, am adormit cu bocancii lângă pat visând la seara din copilărie...
Bubu zice că acum e marți seara, ora 21:34, moment tocmai bun să-ți mulțumesc. Mâinile-mi dansează fericite pe tastatură, nu pentru că ar fi luat lecții de pian, ci pentru că poartă o pereche magică de pseudomănuși (una are un soi de model de fulgi iar cealaltă valuri), trimise de Ana într-un plic cu bule, o să le port până le tocesc.
Dragă Moș Nicolae, de ce mi se dă întotdeauna atât de mult înapoi?
Îți mulțumesc pentru tot binele pe care mi l-ai adus anul acesta!
Cu drag, G.
P.S. Oricând ai nevoie de mine, scrie-mi, sunt aici. Și eu voi face la fel.
P.S.*: am găsit ieri un citat: ” Felul în care dăm valorează mai mult decât ceea ce dăm.” (Corneille)