Știi bine că nu mint, am vorbit cu surse sigure: o să ningă ca-n povești peste câteva zile. Tot ce trebuie să faci e să fii copil cuminte și să aștepți.
Acum e frig în podul de acasă, probabil că pisicile din vecini se joacă de-a v-ați ascunselea printre materialele lăsate acolo de tata sau dansează de zor pe covoarele mamei. Hamacul stă agățat trist de grinda de brad, săniile dorm neclintite de atâtea luni, păjanjenii și-or fi țesut autostrăzi pe cărămizile înghețate. Cauciucuri, antene, țigle, sacoșe cu papuci, cutii cu vopsea s-au adunat în șezătoare, Undrea-i subiect principal de discuție...
închid ochii. hai și tu, te iau de mână. avem o scară de urcat...
Pășești într-o mansardă în care miroase a brad, coji de portocale, scorțișoară, mere, nuci, ceai proaspăt turnat în căni colorate, biscuiți cu gem de afine și clementine. Ești impresionat de lumina dinăuntru, sunt geamuri uriașe care dau înspre muntele înzăpezit. Lemnele trosnesc în soba mică și răspândesc o căldură liniștitoare. Primești o pereche de șoșoni de lână și ești invitat să iei loc, așa că te cufunzi într-unul din fotoliile colorate din jurul măsuței de ceai. O mulțime de lucruri îți atrag atenția: pe de o parte numărul cutiilor și al cutiuțelor, apoi contrastul dintre liniile și multitudinea culorilor mobilierului pictat manual și albul pereților înconjurați de grinzile atent lăcuite; mai sunt și rafturile cu cărți, o pseudocutie poștală, șevaletul, fotografiile cu oameni fericiți, lampadarele și muzica de pian...
Eu vreau să fiu jurnalist când sunt mare. Vreau să trimit scrisori, să pictez, să citesc, să călătoresc mult și să fac poze, să adun multe multe povești, pe care să le îmbrac apoi în inspirație pentru alții.
Știu că lui tata îi va plăcea ideea mea și că, dacă și-ar permite financiar, și-ar prinde și acum mintea cu mine ca în câteva zile să transformăm podul de unii singuri , dar va trebui să mai aștept un pic, să mai adun visuri și să învăț să-mi cos buzunarele. Îți promit însă că peste câțiva ani o să te invit la un ceai la mine în mansardă, la o poveste despre cum așteptam prima zăpadă în primul an de facultate în prima zi de vacanță și despre schimbarea pe care Aiesec a adus-o în viața mea.
Ce zici? O să vrei să vii?