” Noi ieșim afară,
Dumnezeu intră-n casă,
După masă să fie gazda voioasă,
La mulți ani să trăiască! ”
...
în noaptea dintre 23 și 24 decembrie, mama și tata aveau un număr dublu, chiar triplu de copii. adormeam târziu, asta după ce oboseam de la atâta râs. trăistuțele din dulapul cu naftalină al bunicii ne așteptau nerăbdătoare. ne trezeam cu noaptea-n cap și porneam la drum, uneori croindu-ne pașii zăpada uriașă. nu exista nici noaptea, nici frigul, doar o poveste cu pitici voioși ce-și rodeau fularele și deschideau porți cu ”Bună dimineața la Moș Ajun!” vestind Nașterea Domnului. mirosea în case a mâncare, prăjituri și cozonaci, portocale și mere. oamenii se opreau, își lăsau deoparte lucrul, fețele li se luminau, pacea și bucuria parcă li se cuibăreau în suflete...mergeam ore, până răgușeam și adunam un sac de dulciuri.
Tâlvana, azi-dmineață pe la șase jumate: ”parcă mă văd și pe mine țâncă, c-o traistă uriașă agățată de umăr, târându-mă prin zăpada ce ajungea până la brâu după tine. mai știi că nu-ți plăcea deloc să mă iei? ”-Ce, tu, io-s țigană? Am râie?De parcă m-ai duce-n spate...”. mai știi ce fain era?”
acum am crescut și s-au inversat, inevitabil, rolurile. of, Moș Crăciun, timpul nu ne iartă...