ai ştiut? sau măcar ai simțit?
acolo unde eşti...pune-ți un hanorac pe tine, lasă baltă ce făceai, caută-ți un colț de cer şi ascultă-mă; nu mă întrerupe, nici nu-mi pune întrebări, doar ascultă-mă.
atunci când cuvintele clocoteau pe dinăuntru eu nu făceam altceva decât să răspund prin tăcere. mereu am aşteptat, mereu voi aştepta, mereu, mereu. da, să apari, de nu ştiu unde, de la capătul pământului sau de la colțul străzii pe lângă care trec în fiecare zi. să te pot privi în ochi, să mă iei de mână şi să-mi spui: “cam târziu, dar am venit”. să nu-mi cumperi flori, dar să-mi dăruieşti o margaretă de pe câmp, să vii să ne plimbăm ore în şir sub clar de lună şi să uităm de tot ce ne înconjoară..când o să vrei să mă înveți să dansez, o să vezi cât de neîndemânatică sunt, o să te calc şi o să te enervez, dar o să mă ierți. o să-mi povesteşti nimicuri, dar vor fi cele mai amuzante nimicuri din lumea asta şi-atunci o să am curajul să mă simt ridicolă în fața ta, fără să mă gândesc că m-ai putea disprețui. şi-o să râzi de mine, şi-o să râd de tine...şi ne vom plimba pe străzi, vom merge mult fără destinație, dar nu-mi va fi frică şi nici nu ne vom pierde... şi fiecare zi va fi un infinit înmultit cu doi.
atât, acum te poți întoarce să continui ce ai întrerupt, dar nu uita să vii la timp. atunci.
notă de subsol: am scris rândurile de mai sus de mai bine de o lună, și acum simt nevoia să adaug un link ce se potrivește stării pe care am avut-o atunci, adică melodia asta