Nunuc ia o mică pauză

...
azi  am mers iar pe jos ore întregi, fără destinație, pe aceleasi străzi, mai mult sau mai puțin cunoscute. am mers până am simțit că sandalele mi s-au transformat în cărbuni şi a trebuit să mă opresc. şi am stat pe piatră rece, într-o piață mică şi nu m-am gândit că trebuie să fug la autobuz, chiar dacă era târziu.

mi-am dat seama că am devenit imună la anumite lucruri, pur şi simplu mi-e bine datorită celor care îmi sunt alături. vreau să rămân un om mic, aşa cum sunt acum...

azi am râvnit la două meserii: l-am văzut pe cel care lua scrisorile din cutia roşie şi le punea într-un sac albastru (care părea cam neprimitor, de altfel ) şi am întâlnit un florar care oferea complimente nu ca să-şi vândă florile ( cred că asta ține de simplitatea oamenilor buni)... şi într-o bună zi o să adun multe, multe flori de câmp, buchete întregi de flori de câmp şi o să le trimit celor dragi.

da, încă nu pot să privesc pe cineva necunoscut în ochi mai mult de 2 secunde, dar o să vină şi ziua în care o să-mi fie foarte bine (nu doar binişor) că sunt cine sunt.

deocamdată o să iau o pauză, să-mi pun ordine în zile si în gânduri..dar şi când o să mă întorc:)...

până una-alta sper să mă pot ține de promisiune, doar e spre binele meu.